UTA este oficial într-o criză de rezultate după ce și Baloteștiul (2-0) a plecat cu toate punctele de la Arad. E al treilea eșec consecutiv în campionat pentru „roș-albi”, la care se adaugă și eliminarea din Cupă. Aceasta a avut loc în urmă cu trei zile, la capătul a 120 de minute și loviturile de departajare, iar arădenii au plătit tribut cu vârf și îndesat sâmbătă.
Însuși antrenorul „Bătrânei Doamne” și-a ancorat discursul de după eșecul contra ilfovenilor pe factorul oboseală mentală și implicit fizică. „Mă așteptam la un joc greu, le-am și spus colegilor mei că va fi greu să ducem jocul astăzi. Dacă nu marcam în prima repriză, știam că vom cădea fizic și asta s-a și întâmplat. Joi, după meciul cu Iași am avut o discuție cu jucătorii și se aflau într-o stare de oboseală din care noi, antrenorii, am încercat să îi scoatem din ea și să-i aducem la un nivel mai bun din punct de vedere psihologic, mental, iată că nu am reușit. Echipa a pierdut pe acest criteriu, nu pe criteriul fizic. Îmi pare rău că la meciul cu Iași nu am putut să folosesc mai mulți jucători care nu au evoluat, dar nu puteam veni în fața suporterilor cu o echipă alcătuită din rezerve sau juniori. Pentru că dacă făceam acest lucru astăzi sigur câștigam”, a fost remarca lui Ionuț Popa, citat de Sport Arad.
Deși s-a arătat foarte dezamăgit de cele întâmplate ieri, „Mister” a susținut că nu poate fi supărat pe elevii săi. „Nu le-am spus jucătorilor nimic pentru că toată lumea este vinovată. Ei au vrut, dar nu au putut. Nu au gândit, au ales cele mai proaste soluții, n-au câștigat nici un duel unu la unu. Și nici n-am știut să profităm de vânt în prima repriză. Ei au bătut totul spre poartă, iar la noi, chiar și jucătorii cu experiență, au bătut totul în exterior când aveam vântul de partea noastră. Ei au avut un penalty clar și mai multe ocazii, dar asta e situația. Îmi pare rău că s-a întâmplat ce s-a întâmplat, nu credeam că echipa va fi atât de la pământ. Un meci cu o echipă de Liga I te stoarce efectiv, iar noi am jucat și prelungiri. Nu vreau să fie o scuză asta. doar că eu știu ce înseamnă să nu gândești un joc și atunci capotezi și fizic. Băieții, nu au nicio vină băieții, încercăm să mergem mai departe. Este greu, este jenant pentru noi să vină o echipă ca Baloteștiul și să defileze aici, e ca și cum ți-ai băga un cuțit în inimă. Meritul lor este că au reușit să profite de această stare a noastră, am încercat să jucăm duminică dar ei nu au vrut”, a adăugat experimentatul „principal” al arădenilor.
Ionuț Popa admite că înfrângerile la rând ar putea aduce și alte rezultate negative dacă echipa nu are rapid o reacție. „Este posibil să intrăm într-o criză. La început când am spus obiectivul (n.r. – o clasare între locurile 10-15) poate mulți au râs. Când vrei și nu poți, mai apare și alt criteriu. Adversarii au câștigat toate duelurile, nouă nu ne-a ieșit nimic, nici un dribling, centrare sau preluare. A fost un meci urât pentru noi, dar mă așteptam să avem o cădere din punct de vedere psihic. Vreau să felicit din nou suporterii pentru că ne-au încurajat, au înțeles și ei cam ce se întâmplă cu noi și e de apreciat acest lucru”, a fost concluzia tehnicianului UTA-ei.
La finalul etapei a 9-a, UTA se clasează pe locul 9, cu 13 puncte. Vineri, de la ora 16:00, are meci în deplasare la Târgu Jiu, cu Pandurii.
Citește și: „Mister”, între absențe scontate și jucători pierduți pe parcurs: „Te bazezi pe ei și…”
Sursa: Sport Arad
Foto: UTA Arad