Aflat în pregătire cu UTA, în baza
unui acord oferit de clubul Unirea Alba Iulia, Norbert Varga
așteaptă clarificarea situației sale contractuale. Fotbalistul,
refăcut după o intervenție chirurgicală la genunchi suferită în
primăvară, este în litigiu cu Unirea Alba Iulia însă chiar din
această săptămână ar putea să se elibereze de contract.
„Varga are voie să se
antreneze cu altă echipă, se pregătește cu UTA și deocamdată nu pot
să spun mai multe. Așteptăm să devină liber de contract dar în
primul rând antrenorii trebuie să decidă dacă este nevoie de el în
lot. Încă nu se poate spune nimic despre posibila revenire a lui
Varga la UTA”, a declarat Giovanni Catanzariti,
președintele clubului arădean.
Pe de altă parte, oficialii
clubului arădean așteaptă documentul internațional de transfer
pentru mijlocașul brazilian Wesley de Souza Santana, care a fost
monitorizat timp de o lună de membrii staff-ului tehnic al Bătrânei
Doamne. „Va semna un contract pe un an cu posibilitate
de prelungire, în ideea de a-i putea prelungi angajamentul în cazul
în care va fi cazul”, a precizat președintele
clubului arădean.
Articol scris de Sebastian
Șiclovan