UTA a trăit periculos sub Tâmpa, dar în final a obținut punctele ce alimentează visele de promovare în Liga 1. Alexandru Manea a înscris în minutul 89 golul de 3-2 în favoarea arădenilor, care va trebui să treacă de două echipe în dublă manșă pentru a ajunge la „masa bogaților”.
La final, Roland Nagy era încercat de sentimente contradictorii. Fericit pentru rezultatul de azi, dar îngrijorat în perspectiva partidelor ce vor urma, cu Dunărea Călărași și, eventual, FC Voluntari. „Era prea frumos ca aici unde acum 24 de ani debutam ca jucător în Liga 1 să promovez cu UTA. De la Arad veneam ca jucător la Brașov, un oraș și un club pe care le cunosc și la care țin mult, și tot la UTA m-am întors ca antrenor. Din cele trei variante, mergem mai departe cu barajul. Nu mi-aș fi dorit asta, dar face parte din sistemul nostru. Va fi foarte greu, căci suntem o echipă consumată, cu un lot numeric subțire și foarte mulți tineri. E final de an și urmează o dublă cu Călărași, dacă nu mă înșel. Apoi, câștigătoarea merge mai departe cu un alt baraj, totul urmând să se rezolve în zece zile, ceea ce ne va solicita și mai mult. Ne jucăm șansa cât de mică e ea”, a spus tehnicianul „Bătrânei Doamne” la finalul disputei cu ardelenii.
Vorbind despre desfășurarea confruntării din această dimineață, Nagy a adăugat: „Fotbalul e frumos, cum a fost și astăzi. Am avut 2-0, gazdele au venit la 2-2 și pe final și, nu e prima oară, am reușit golul ce ne tine în cărți. Felicit băieții pentru tăria de caracter de care au dat dovadă în tot acest campionat și nu în ultimul rând suporterilor minunați, care ne-au fost și azi alături. Lucrăm cu toții în condiții grele, fotbalul românesc suferă, deși în unele părți, cum e și Aradul, lucrurile încep să se pună încetul cu încetul la punct. A fost un an frumos, ne agățăm de acest bonus numit baraj, iar fotbalul e frumos atunci când reușești ceea ce îți propui”.
„Din păcate este o zi tristă pentru fotbalul brașovean. Chiar nu vreau sa fie comentarii asupra evolutiei jucatorilor. Am jucat să câștigăm si nu am facut nimic ca să câștige adversarul. Este prea puțin ce ne-am dorit să realizăm, nu doar la acest joc și de la acest sezon. Nu știu ce se urmează… Sper să fie bine”, a spus Adrian Szabo, un antenor în lacrimi la finalul ultimului joc al „stegarilor”, pe fondul veseliei arădenilor care au sărbătorit calificarea la baraj pe manele în vestiar, în jurul deja celebrei boxe a căpitanului Botiș.
Sursa: Sport Arad