UTA a încheiat sezonul de Liga 2 cu patru înfrângeri consecutive obținute pe teren, ultima la Pitești, vineri seară, scor 0-1 cu FC Argeș. Echipa arădeană a cedat la limită după golul lui Daniel Șerbănică din minutul 75, însă a avut o prestație peste așteptări, având în vedere că Ionuț Popa s-a bazat pe parcursul meciului doar pe trei jucători seniori, restul fiind juniori. „Bătrâna Doamnă” termină campionatul în care la început era considerată principala favorită la promovare doar cu 47 de puncte, momentan e pe locul 11, însă poate ajunge pe 13 dacă Ripensia și CS Balotești obțin puncte astăzi.
La final, Ionuț Popa a vorbit despre jucătorii pe care a ales să-i folosească în ultima etapă, nu a mai fost la fel de acid, ba chiar le-a dat circumstanțe pentru această înfrângere. „Ne-am prezentat la jocul de azi cu un lot format în proporție de 90% din juniori. De fapt, un singur senior a activat pe teren și Barna în poartă. Am dorit să văd potențialul tinerilor, deși au mai evoluat și în celelalte meciuri câțiva dintre ei. Dar azi, am văzut o parte mai mare din jucătorii noștri de ”97-”98, în scopul de a beneficia de aportul celor mai buni dintre ei și în campionatul următor. Se știu prevederile de regulament cu privire la folosirea jucătorilor tineri, iar UTA trebuie să conteze pe cei mai buni. Nu prea am fost eu mulțumit de jocul lor, dar le dau circumstanțe, pentru că au fost prea mulți în echipă azi. În majoritatea timpului a lipsit în special curajul de a ataca, de a juca ofensiv cât de cât. Doar spre sfârșit, când și-au dat seama că au potențial, s-au mai văzut în atac, dar fără succes. Felicit echipa adversă, care s-a clasat destul de bine și îi doresc succes în continuare”, a spus, citat de Sport Arad, Popa, care a avut și o opinie privind componența noului sezon al Ligii 2, cu o mulțime de echipe de tradiție: „După nume și tradiție, pare o serie ridicată valoric. Dar, trebuie să ai jucători și bani, iar în România e posibil orice, căci nimic nu se respectă. Dacă nici președintele nu respectă Constituția, ce să ne așteptăm de la cei de la Finanțe… Deci va fi greu pentru toate echipele ce nu vor avea potență privată”.
„Urmează zile decisive în ceea ce privește echipa. Dacă se merge pe aceeași mediocritate, eu nu rămân să pierd timpul”
Experimentatul antrenor încă nu știe dacă va continua sau nu la UTA. Totul depinde de ceea ce se decide în privința viitorului clubului în săptămâna care urmează. Atunci se discută despre cedarea sau nu a „Bătrânei Doamne” către un alt investitor.
„Fiind arădean, am fost la UTA în mai multe momente antrenor. Cred că la UTA a fost extraordinar doar în perioada lui Ceaușescu, când mergea fabrica de textile. Se vindeau prosoape, halate și echipa era ținută bine. În rest, nu a fost bine la UTA și nu înțeleg de ce, fiindcă Aradul are potență financiară deosebită. Este o problemă pentru club, iar în această săptămână se va decide sau nu se va decide viitorul echipei. Urmează zile decisive în ceea ce privește echipa. Eu am discutat cu oamenii din conducere și dacă se merge pe aceeași mediocritate, eu nu rămân să pierd timpul”, a menționat Popa, citat de Sport Arad.
Întrebat dacă are oferte de la alte echipe, Ionuț Popa a spus că are două variante, însă așteaptă să vadă ce se preconizează la UTA pentru noul sezon. „Am o alternativă din Liga 2-a și una din Liga 1, le-am și spus-o celor din conducere. Miercuri sau joi voi știi exact ce fac. Dacă UTA va ataca un obiectiv mult mai serios decât acesta, atunci – probabil – voi rămâne acasă. Dacă nu…”, a mai spus Popică.