Una dintre problemele semnalate de Bogoi s-a rezolvat! Pandurii are un nou membru în stafful tehnic, un antrenor care ultima dată a lucrat la o echipă de handbal

Marius ANGHEL 27 Mar. 2019, 18:09 Campionat

La finalul meciului cu Dacia Unirea Brăila, câștigat cu 5-2, antrenorul echipei Pandurii trăgea un semnal de alarmă, indignat de problemele financiare care apăsă clubul. Sătul de promisiuni, Adrian Bogoi își striga disperarea și cerea conducerii să achite din restanțele de un an de zile, fiindcă nu se poate face performanță cu zero lei. Totodată, Bogoi spera ca din această săptămână să își completeze stafful tehnic cu un antrenor de portari, după ce Răzvan Stanca a plecat în urmă cu o lună și nimeni altcineva nu-i poate pregăti pe Mihai Cotolan (20 de ani), Alexandru Costache (19 ani) și Alexandru Oprița (21 de ani).

Cel puțin această problemă cu antrenorul de portari pare să se fi rezolvat. Site-ul local gorjean Pandurul scrie că, începând de luni, cei trei portari ai echipei Pandurii se pregătesc sub comanda lui Eugen Cățelu. Acesta s-a alăturat staffului tehnic condus de Adrian Bogoi.

Eugen Cățelu este un fost goalkeeper al echipei Pandurii, în tinerețea sa, devenit ulterior antrenor cu portarii pentru echipe de juniori. În ultimul timp a lucrat la echipa de handbal a UCB Târgu Jiu.

Cățelu, trecut cu amenzi și suspendări pe banca tehnică a echipei Pandurii

Cățelu a mai lucrat însă la Pandurii, când echipa era în Liga 1. În 2009, acesta a fost suspendat o lună de zile și amendat cu 640 de lei de către Comisia de Disciplină a LPF după ce a fost eliminat pentru proteste la meciul dintre Pandurii și Gloria Bistrița (1-1). Mai mult, în 2014, pe când era masor la Pandurii, Cățelu, a fost suspendat pentru un joc și penalizat cu 11.340 de lei în urma incidentului avut la finalul primei reprize a meciului cu FC Botoșani cu antrenorul moldovenilor, Leo Grozavu.

Sursa citată mai sus scrie și că cei mai mulți angajați ai clubului sunt neplătiți de mai bine de un an, doar unii dintre jucători având restanțe mai mici, în funcție de perioada în care au ajuns la Pandurii.

„Sper ca și conducerea clubului să înțeleagă că am ajuns iar într-un moment foarte bun, să fie alături de noi, să rezolve problemele pe care nu le-a rezolvat până acum. Pentru că de un an de zile sunt restanțe financiare la echipă, deși totalul sumelor este foarte mic. Dar nu putem să facem performanță cu zero lei. Așteptăm să-și facă treaba fiecare, suntem un club profesionist, atât noi, acolo pe teren, să facem ce depinde de noi, dar și conducerea clubului să facă rost de ce este necesar la echipă. Promisiuni sunt, dar de un an și jumătate sunt numai promisiuni”, a spus Adrian Bogoi la finalul meciului cu Brăila.

După 26 de etape, Pandurii se află pe locul 9 în Liga 2, cu 32 de puncte, la egalitate cu alte trei echipe, și la doar șase puncte peste ultimele două poziții retrogradabile. În etapa următoare, gorjenii joacă în deplasare la Timișoara, sâmbătă, de la ora 11:00, cu Ripensia, echipă cu care se află la egalitate de puncte.

Marius ANGHEL 27 Mar. 2019, 18:09 Campionat
Pe aceeași temă