FC Argeș a încheiat cu o înfrângere meciurile de acasă din acest sezon. Alb-violeții au fost învinși cu 2-4 de ocupanta locului trei, Gaz Metan Severin. Formația oaspete a venit cu gândul să se impună la Pitești, lucru pe care l-a și reușit și astfel continuă să spere la o posibilă promovare în Liga I.
Partida din Trivale a început în nota de dominare a echipei antrenate de Marian Bondrea, aceștia fiind aproape de gol la acțiunile lui Moutinho și Vancea, numai că portarul piteștenilor, Flavius Croitoru, a găsit de fiecare dată replica salvatoare sau finalizările atacanților echipei oaspete nu au fost cele mai precise. După aceste ocazii ale oaspeților, FC Argeș a trecut la conducerea meciului, iar Beuran nu a fost în stare să îl învingă pe portarul advers din șase metri, după care Monel Cârstoiu a scăpat în flanc singur cu portarul advers, dar șutul său s-a dus pe lângă poartă.
Oaspeții au avut un final de primă repriză mult mai bun, iar Moutinho a fost de fiecare dată în centrul atenției. În minutul 34 al jocului echipa vizitatoare a reușit deschiderea scorului. Mingea a ajuns în careu la Moutinho, iar acesta a prins un șut perfect din șase metri care l-a lăsat fără replică pe portarul argeșenilor. Atunci când toată lumea se pregătea de finalul primei reprize același Moutinho a reușit majorarea diferenței pe tabela de marcaj, reușind să marcheze cu un șut violent din interiorul careului de 16 metri.
Repriza secundă a partidei a început sub auspicii mult mai bune pentru piteșteni. Aceștia au reușit să revină în meci după golul marcat de către Dănuț Ivănică în minutul 52 al partidei. După primirea golului, oaspeții au început să forțeze, mai întâi Vancea ratând cu poarta goală în minutul 61, iar un minut mai târziu Bălace a reușit un super-gol, acesta reușind să îl învingă pe Croitoru cu o scăriță din interiorul careului de 16 metri. În ciuda golului primit piteștenii nu au cedat, iar Ivănică a reușit să marcheze în urma unei faze confruze petrecute în careul oaspeților și a reușit să reducă din handicap pentru echipa antrenată de Viorel Dumitrescu.
După marcarea celui de-al doilea gol, piteștenii au presat în căutarea golului egalizator, aproape de al treilea gol fiind Ivănică, dar șutul său din afara careului s-a dus pe lângă poartă. După momentele de dominare ale piteștenilor, cei care au marcat au fost tot oaspeții. În minutul 84, nigerianul Abba a reușit să marcheze pentru 4 – 2 în minutul 83, în urma unei neînțelegeri a fundașilor argeșeni în propriul careu.
Finalul de meci i-a găsit pe argeșeni cu un om în minus după ce autorul celui de-al doilea gol al alb-violeților, Ștefan Lisandru a fost eliminat în minutul 89.
În urma acestei înfrângeri FC Argeș a rămas pe locul 9 al clasamentului cu 39 de puncte, iar în ultima etapă se va deplasa pe terenul celor de la UTA Arad, într-o confruntare ce va avea loc sâmbăta viitoare.
FC Argeș: Croitoru – Gherase (78 Ghiță), Lisandru, Negoiță, Cr. Andrei – Răuță, Fl. Stancu (75 Drugescu), Cârstoiu (cpt.), I. Niculae (89 A. Drăgan) – Beuran, Ivănică
Antrenor: Viorel Dumitrescu
Gaz Metan Severin: Ștețca – Mirescu, Bălău (cpt.), Cosic, Giurgiu – Al. Zaharia, Dandea, Olah, Bălace (68 Abba) – Moutinho, Vancea (85 Marin)
Antrenor: Marian Bondrea