Umilință pe „Metalurgistul”

26 Sep. 2011, 11:57 Campionat
Umilință** pe „Metalurgistul

După un joc lipsit de orizont, formația slătineană a pierdut cu 0-1 partida în care a primit vizita nou-promovatei FC Maramureș și ocupă penultima poziție în clasamentul seriei. La finalul întâlnirii, președintele executiv Jane Nițulescu și-a anunțat demisia, nu același lucru făcându-l antrenorii Papură și Mogoșanu, care continuă să nu vorbească despre parcursul slab al echipei.

Dezamăgire mare sâmbătă, în tribunele stadionului „Metalurgistul”, după încheierea meciului în care aluminiștii au avut ca adversară formația din Baia Mare. Cu obiectiv accederea în primul eșalon, elevii lui Corneliu Papură s-au înclinat în fața unei echipe oaspete nou-venite în Liga a III-a, în a cărei formulă de start s-au regăsit patru jucători cu vârste sub 21 de ani, dar și alți fotbaliști fără experiență competițională. Maramureșenii au avut un început curajos de partidă, arătând că au sosit pentru a pune probleme la malul Oltului. Sergiu Popescu ar fi putut însă deschide scorul după o minge primită în careu pe partea dreaptă, dar șutul său a fost parat de Bota.

Execuția lui Roman de la 20 de metri, la care Marinescu a respins balonul în corner de sub transversală, a anunțat golul formației pregătite de Romulus Buia. După ce Achim a trimis o centrare de pe flancul drept, Dragoș Petrică a preluat în marginea careului mic și a marcat cu un șut la colțul scurt (’30). Până la pauză, aluminiștii ar fi putut restabili egalitatea, dar lovitura liberă executată de Eduard Stoica de la 18 metri lateral dreapta a întâlnit transversala porții adverse.

Ofensivă fără rezultat

La reluare, în condițiile unui atac ineficient, Papură i-a scos din teren pe Ene și Crețu, introducându-i pe Crăciun și Stoianof. Vișa a fost aproape de a înscrie cu o lovitură de cap care s-a dus pe lângă bară, în timp ce șutul lui Precup din interiorul careului a lovit stâlpul din dreapta buturilor apărate de Bota. Minutul 59 a adus eliminarea lui Crăciun, care a primit cartonașul roșu după un cot aplicat în zona feței lui Hodor, jucătorul oaspeților fiind transportat la spital.

Achim l-a pus la încercare pe Marinescu cu un șut din interiorul suprafeței de pedeapsă, însă goalkeeper-ul gazdelor a fost la post, pentru ca în celălalt careu, după ce Precup a solicitat un penalty, Stoianof să nu-l poată învinge pe Bota cu o reluare din apropiere. Cu trei minute înainte de final, deși nu se afla în duel cu niciun adversar, Vodiță a căzut la mijlocul terenului, fiind nevoie de intervenția ambulanței.

Ultimul fluier a adus aluminiștilor al treilea eșec al sezonului, care rămân fără victorie în actuala ediție de campionat, ocupând după șase etape poziția a 15-a în ierarhia seriei.

sursa: Gazeta Nouă

26 Sep. 2011, 11:57 Campionat
Pe aceeași temă