Prezența lui Eduard Iordănescu la meciul Fortuna – ACS Poli, joc încheiat cu scorul de 3-0 pentru oaspeți a lăsat loc speculațiilor privind o viitoare schimbare pe banca tehnică a echipei lui Radu Călin.
Mai ales că acesta a fost însoțit și de fostul său secund de pe vremea când a antrenat echipa prahoveană – în liga a III-a, anume Alexandru Radu. Cu cei doi pe bancă, Fortuna a ratat promovarea în eșalonul secund, cu un penalty irosit în ultimul minut al meciului cu Unirea Tărlungeni.
„Nu știu cât va mai avea răbdare patronul” – avea să spună antrenorul Florin Stăncioiu imediat după meciul pierdut, miercuri seară având loc o primă ședință, în care s-a luat decizia de a se amâna plecarea spre Pâncota (programată joi, cu o cazare intermediară și antrenament, la Deva)