„U” Cluj ratează o nouă șansă să se apropie de lider! N-a putut înscrie în meciul cu CS Balotești. Goga a avut o transversală, Clătinici a irosit ocazia meciului

Marius ANGHEL 25 Nov. 2018, 17:30 Campionat

„U” Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul de pe teren propriu, disputat duminică, cu CS Balotești, echipă aflată pe loc retrogradabil.

„Șepcile roșii” au avut o primă repriză slabă, fără ocazii de gol, iar în partea secundă au alergat să înscrie, însă n-au reușit să-l învingă pe Iordan. Goga, cu o minge trimisă în transversală, a irosit cea mai mare situație a clujenilor, în timp ce pentru ilfoveni a ratat din situație de unu la unu Clătinici, la faza meciului.

„U” ratează astfel șansa de a profita de pașii greșiți făcuți de Chindia și Petrolul și cu punctul obținut astăzi ajunge la un total de 35 de puncte și pică pe locul 6 după etapa a 18-a, fiind la cinci puncte în spatele primelor două echipe clasate în fruntea Ligii 2. CS Balotești face 15 puncte și rămâne pe locul 18, retrogradabil, dar se apripie la patru puncte de primele două formații aflate deasupra zonei roșii.


 

Etapa a 18-a a Ligii 2 se încheie astăzi după meciul programat la Cluj Napoca. De la ora 15:30, pe Cluj Arena, Universitatea o va întâlni pe CS Balotești, într-un joc în care nu ar trebui să aibă emoții în a obține victoria.

Rezultatele rundei au fost favorabile trupei lui Mircea Cojocaru, care se poate apropia la trei puncte de primele două clasate. Liderul Chindia s-a împiedicat la Sânmartin de Luceafărul Oradea (1-1), Petrolul a remizat pe teren propriu cu UTA (2-2), iar Academica Clinceni a pierdut la FC Argeș (0-1), astfel că „Șepcile roșii” sunt din nou în fața unui moment în care ar putea să facă un pas și mai aproape de locurile promovabile. A mai avut această posibilitate și în ultimele runde, însă a remizat cu Ripensia și Snagov.

Pe teren propriu, „U” Cluj a arătat forță în acest sezon. În ultimele trei jocuri a înscris de șase, patru, respectiv trei ori și a încasat doar un gol, demonstrând cât de ușor își depășește adversarii cât tot publicul îi este aproape. Cu Baloteștiul poate obține o nouă victorie la scor, mai ales că ilfovenii vin după patru înfrângeri consecutive în meciurile din deplasare.

Ilfovenii și-au mai refăcut moralul după ce runda trecută au câștigat cu 1-0 în fața celor de la ASU Politehnica, însă „U” are alte standarde în acest sezon decât echipa suporterilor timișoreni. Chiar dacă sunt pe loc retrogradabil și au nevoie disperată de puncte, Baloteștiului îi va fi greu să facă acest lucru tocmai la Cluj-Napoca.

„Chiar dacă CS Balotești se află în zona roșie a clasamentului, ne va aștepta un meci dificil, dacă nu îl vom trata cu seriozitate. Ei vin cu un moral excelent după victoria împotriva celor de la ASU Politehnica Timișoara, de etapa trecută. Au în componență câțiva jucători buni, precum Predescu sau Vasile Mihai și cred că vor veni la Cluj motivați și vor încerca să ne pună probleme. Pentru noi sunt extrem de importante cele trei puncte puse în joc pentru a ne putea îndeplini obiectivul. Jucăm acasă, în fața propriilor suporteri și sunt convins că, dacă vom aborda serios partida și vom respecta ceea ce ne va cere domnul Cojocaru, victoria va fi a noastră”, a spus Carol Taub despre jocul cu Baloteștiul.

Înaintea desfășurării ultimului meci al etapei a 18-a, „U” Cluj se află pe locul 6, cu 34 de puncte, cu posibilitate dea urca o poziție în cazul unei victorii, în timp ce CS Balotești e pe 18, loc retrogradabil, cu 14 puncte, tot cu șansa de a urca pe 17 dacă bate.

Partida care începe de la ora 15:30, pe Cluj Arena (Cluj-Napoca), va fi arbitrat de centralul Szabolcs Kovacs (Carei) și asistenții Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare) și Alexandru Filip (Timișoara). Rezervă este Marius Omuț (Satu Mare), în timp ce observatori au fost delegați Eduard Dumitrescu (Pitești) și Daniel Sabou (Zalău).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 18

COMENTARIUL LIVE:

â–º„U” Cluj: Dur Bozoancă – Andr. Cordoș, Abrudan, Berci – Gab. Giurgiu, Sepsi (M. Coman 79′) – Al. Coman, Goga (cpt.), Taub – Cr. Ene (Hațiegan 46′), Gavra (Oct. Ursu 69′)
Rezerve neutilizate: Iul. Dinu – Căpușă, Greu, K. Twumasi
Antrenor: Mircea Cojocaru

â–ºCS Balotești: Iordan – C-tin. Dedu, Flămânzeanu, Marciuc (cpt.), G. Mihai – M. Neagu, M. Ghiță, Ov. Marin, C. Predescu (Val. Niculae 76′), Gojnea – Al. Stoica (Clătinici 67′)
Rezerve: Fulga – F. Paraschiv, R. Mihai
Antrenor: Fănel Nofitovici

â–ºMin 90+5 Final de partidă. După remiza fără gol cu Sportul Snagov, „U” Cluj înregistrază un nou egal 0-0, acum cu CS Balotești, pe teren propriu. „Șepcile roșii” ratează o nouă șansă să urce mai aproape de locurile promovabile. Baloteștiul acumulează încă un punct în lupta pentru evitarea retrogradării.

â–ºMin 90+5 Dorin Goga ia cartonașul galben după ce protestează la o decizie a arbitrului de a fluiera fault în atac

â–ºMin 90+3  Intră Franco Paraschiv și iese Alin Gojnea

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute

â–ºMin 90 Ursu – de la 10 metri, Goga – dintr-o foarfecă ratată din fața careului mic și apoi Taub, din 9 metri lateral stânga, ratează șutul decisiv să înscrie. Ultimul a tras în Neagu, care are nevoie de îngrijiri medicale 

â–ºMin 87 Ursu pasează pe poziție viitoare pentru Gabriel Giurgiu, care plonjează lângă George Mihai, care intrase prin alunecare să blocheze mingea. Arbitrul vede simularea și acordă cartonaș galben. Clujenii insistă că Giurgiu a fost faultat, însă decizia este clară

â–ºMin 84 Ocazie uriașă de gol pentru Balotești. Abrudan gafează ca un amator și lasă mingea să pice, este depășit de Constantin Clătinici, care rămâne singur cu Dur Bozoancă, însă se grăbește și trimite din 16 metri direct în brațele portarului, ieșit la 11 metri

â–ºMin 79 „U” face ultima schimbare, una ofensivă. Iese Laszlo Sepsi și intră Marius Coman

â–ºMin 77 Hațiegan recuperează la 20 de metri, avansează în centru și șutează pe centru, iar Iordan prinde în doi timpi

â–ºMin 76 Iese Cornel Predescu și intră Valentin Niculae

â–ºMin 73 Taub bate un corner de pe stânga, Goga reia cu capul din 8 metri central, mingea lovește transversala, revine în teren, Cordoș recentrează cu capul către colțul lung, iar acolo Dedu luftează, iar Hațiegan îl faultează pe Neagu

â–ºMin 69  Iese Cristian Gavra și intră Octavian Ursu

â–ºMin 68 Gavra reia din întoarcere din 7 metri, însă pe lângă bara din stânga lui Iordan

â–ºMin 67 Iese Alexandru Stoica și intră Constantin Clătinici

â–ºMin 66 Cordoș reia cu capul din fața careului mic, după un corner bătut din stânga, iar Iordan reține fără probleme

â–ºMin 66 Goga pasează pe culoar pentru Gavra, care preia însă slab, lung, și este deposedat la 16 metri de George Mihai

â–ºMin 63 Centrare din stânga careului, Gavra deviază la colțul scurt, Iordan scoate cu piciorul în față, la Goga, care reia din 7 metri, însă portarul prinde

â–ºMin 55 Coman centrează din dreapta, Iordan boxează prost în față, direct la Goga, care, nemarcat la 15 metri, trage pe centru și portarul scoate cu piciorul stâng

â–ºMin 53 Alexandru Coman centrează bine din dreapta, Gavra scapă mingea printre picioare la prima bară, trece și de Hațiegan, iar în stânga Taub scapă balonul în aut

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 46 Intră Iuliu Hațiegan și iese Cristian Ene

â–ºMin 45+1 Pauză după o primă repriză în care s-a jucat alert, însă nu au avut loc ocazii mari de gol. Ilfovenii le-au făcut față cu brio clujenilor

â–ºMin 44 Gojnea intră în careu pe stânga, șutează din unghi, Dur Bozoancă scapă mingea în față la prima bară, iar apoi o reține din piciorul lui Stoica, care era aproape să profite de nesiguranța portarului

â–ºMin 41 Neagu bate un corner de pe dreapta, Dur Bozoancă iese pe linia de 6 metri și reține

â–ºMin 40 Giurgiu pătrunde în viteză în careu, pe dreapta, centrează în fața porții, însă de acolo respinge George Mihai

â–ºMin 33 Goga preia își așează mingea la 25 de metri și trage puternic, însă peste poartă, fără emoții pentru Iordan

â–ºMin 31 Combinație excelentă în stânga careului între Goga și Gavra, acesta din urmă centrează în fața porții, acolo de unde Ene, scăpat din marcaj, reia slab, lobat, peste poartă. Asistentul indică însă o poziție de offside

â–ºMin 27 Goga trage din prima, cu latul, de la 15 metri ușor lateral stânga, însă mingea se duce mult peste. „U” Cluj are posesia, însă nu dezvoltă ocazii de a marca

â–ºMin 16 Goga recuperează în fața careului, trage în stânga, iar Iordan reține în doi timpi, după ce prima dată a respins în față

â–ºMin 12 Neagu trage de la 25 de metri central pe lângă bara din dreapta lui Dur Bozoancă. Ilfovenii fac față cu ușurință jocului clujenilor până acum

â–ºGeorge Florescu, unul dintre cei mai experimentați jucători ai Univesității lipsește astăzi, deoarece i-a decedat tatăl. „Azi jucăm pentru George Florescu, fotbalistul nostru care trece prin clipe grele, în urma trecerii la cele veșnice a tatălui său. Îi suntem alături și îi transmitem condoleanțele și gândurile noastre! Dumnezu să-l odihească în pace!”, a anunțat „U” Cluj pe pagina sa de facebook.

â–ºMin 5 Gojnea centrează din stânga careului, Stoica reia cu capul, însă în sus și Dur Bozoancă prinde fără probleme. E prima ieșire în atac a ilfovenilor, până acum clujenii dominând

â–ºMin 1 A început partida de la Cluj Napoca, cu o întârziere de șapte minute

â–ºStartul meciului începe cu câteva minute, deoarece partida din Liga 1 dintre Dunărea Călărași și FC Hermannstadt (scor 0-1), s-a încheiat cu întârziere

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 18

Marius ANGHEL 25 Nov. 2018, 17:30 Campionat
Pe aceeași temă