„U” Cluj, greu de bătut acasă! „Șepcile roșii” trec și de Luceafărul Oradea, de ziua lui Gabi Giurgiu. Bihorenii au irosit multe șanse de gol

Marius ANGHEL 03 Sep. 2018, 19:57 Campionat

Universitatea Cluj a avut evoluții alternante în acest start de campionat al Ligii 2. Pe teren propriu, la Târgu Mureș sau Cluj-Napoca, s-a impus cu victorii fără gol primit, 2-0 cu Metaloglobus și 3-0 cu Energeticianul, în timp ce în deplasare a fost de nerecunoscut, cedând atât la Târgoviște, 1-2 cu Chindia, cât și la Timișoara, 0-1 cu ASU Politehnica. Astăzi, de la ora 18:00, în cadrul etapei a 5-a, „U” poate obține o nouă victorie „acasă”, cu Luceafărul Oradea.

În ziua în care căpitanul Gabriel Giurgiu împlinește 36 de ani, Universitatea vrea să-i ofere acestuia cadou un succes cu bihorenii, rezultat care ar urca echipa considerată favorită la promovare pe cel mult locul 5. E o poziție care nu face cinste formației antrenate de Adrian Falub.

Nu va fi însă un meci ușor în fața Luceafărului, cea care îl serbează pe antrenorul Cristian Lupuț, acesta împlinind ieri 41 de ani. Echipa de la Sânmartin are cinci puncte acumulate până acum, cu unul mai puțin decât „U”, iar în această săptămână a făcut patru noi achiziții pentru a-și completa lotul. Fundașul Andrei Tînc, mijlocașii Patrick Peter și Hery Kim, cât și atacantul Daniel Lăsconi au semnat zilele trecute cu Luceafărul.

În meciurile din deplasare din acest sezon, bihorenii n-au strălucit. Au pierdut fără drept de apel la Petroșani, 0-4 cu Energeticianul, și au obținut o remiză la Timișoara, 0-0 cu ASU Politehnica. Sunt rezultate care le dau speranțe clujenilor că astăzi pot câștiga.

Meciul programat să înceapă de la ora 18:00, pe Cluj Arena, va fi arbitrat de la centru de Viorel Nicușor Flueran (Craiova) și de tușierii Florin Pucheanu (Ulmi) și Petruța Iugulescu (Târgoviște). Rezervă este Răzvan Necrici (Chechiș – Maramureș), în timp ce observatori au fost delegați Bogdan Zanfirescu (Botoșani) și Cristian Petrean (Hunedoara).

Cele două echipe nu s-au mai întâlnit niciodată în istoria lor, astfel că vom asista la o premieră în această seară.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 5

COMENTARIUL LIVE:

â–º„U” Cluj: Dur-Bozoancă – Căpușă, Andr. Cordoș, Abrudan, Sepsi – G. Florescu (D. Dumitrescu 87′), K. Twumasi, G. Giugiu (cpt.) – Greu (Goga 73′), Gavra, Hordouan (Cr. Ene 65′)
Rezerve neutilizate: Albuț – Oct. Ursu, Takacs, Taub
Antrenor: Adrian Falub

â–ºLuceafărul: Moga – Gunie, Tînc, Oroș (cpt.), Ban – D. Lukacs (Preoteasa 60′), Prejmerean – Vas. Pop (Mitrică 81′), Codoban (Lăsconi 46′), Al. Dulca – Ludușan
Rezerve neutilizate: Moroz – G. Paraschiv , Chiorean, Opriș
Antrenor: Cristian Lupuț

â–ºMin 90+3  Final de partidă. „U” Cluj se impune cu 2-0 în fața Luceafărului, însă pe lângă cele două goluri nu prea a mai avut alte ocazii. În schimb, bihorenii au irosit cel puțin patru situații mari de a marca. Căpitanul Gabriel Giurgiu primește cadou de ziua sa o victorie. „U” Cluj face 9 puncte și urcă pe locul 6, între CS Mioveni și Energeticianul, care au același număr de puncte. Luceafărul Oradea rămâne cu 6 puncte și se află pe locul 13.

â–ºMin 90+3 Ionuț Ban ia cartonașul galben după ce îl lovește intenționat în picior pe Doru Dumitrescu, după ce clujeanul îl împinsese inițial din spate. Arbitrul a trecut cu vederea ieșirea lui Ban, fiindcă ar fi meritat roșu

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute

â–ºMin 87 Ultima schimbare și la „U” Cluj. Iese George Florescu și intră Doru Dumitrescu

â–ºMin 85 Kofi Twumasi acuză lovitura în coaste primită de la Lăsconi

â–ºMin 84 Gabriel Giurgiu ia cartonașul galben după ce e depășit și îl ține de mână pe Lăsconi

â–ºMin 83 Căpușă respinge din fața careului mic al propriei porți după o minge centrată dintr-o lovitură liberă de Preoteasa

â–ºMin 81 Ultima schimbare la Luceafărul. Intră Paul Mitrică și iese Vasile Pop

â–ºMin 75 Ene primește pe culoar în careu, scapă singur cu Moga și înscrie la prima bară, însă a fost offside și golul e anulat corect

â–ºMin 73 Iese Răzvan Greu și intră, în aplauzele spectatorilor, Dorin Goga

â–ºMin 65 Iese autorul primului gol, Denis Hordouan, și intră Cristian Ene

â–ºMin 60  Iese Darius Lukacs și intră Gabriel Preoteasa

â–ºMin 55 Luceafărul irosește o nouă mare ocazie de gol. Gunie centrează din dreapta, însă mingea ușor devită de portar se duce direct în bara a doua. Balonul revine în teren, în față, acolo de unde Lăsconi pune latul din 6 metri, după ce a trecut de adormitul de Cordoș, însă Dur-Bozoancă reține pe linie

â–ºMin 53 George Florescu ia și el cartonașul galben după un fault în marginea careului asupra lui Pop. Mijlocașul n-a avut nicio treabă cu mingea și a intrat direct la piciorul lui Pop, însă tot protestează

â–ºMin 51 Abrudan face fault în atac asupra lui Lăsconi, în careul Luceafărului, după o minge trimisă la bătaie în careu de Greu, dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri central

â–ºMin 49 Gavra evită offside-ul la o pasă pe care o primește în stânga careului, e nemarcat la 12 metri, trage, însă un fundaș al Luceafărului blochează și respinge în corner. Faza rămâne fără rezultate la poarta lui Moga

â–ºMin 46 S-a reluat meciul de la Cluj-Napoca

â–ºMin 46 La pauză, Luceafărul a făcut o primă schimbare. A intrat Daniel Lăsconi și a ieșit Claudiu Codoban

â–ºMin 45+1   Pauză. „U” Cluj intră la vestiare cu un avantaj liniștitor

â–ºMin 45 Prima repriză e prelungită cu un minut

â–ºMin 44 Laszlo Sepsi ia și el cartonașul galben după o intrare din spate asupra lui Vasile Pop

â–ºMin 42 2-0 Hordouan centrează dintr-un corner de pe stânga, Cristian Gavra scapă din marcajul lui Vasile Pop, se înalță la 8 metri la prima bară, reia puternic cu capul, Moga ciupește mingea, dar nu poate evita golul

â–ºMin 40 Cordoș gafează, Ludușan preia la 20 de metri, însă se grăbește și trage direct în picioarele fundașului Universității

â–ºMin 39 Vasile Pop trimite cu efect, cu latul, din fața careului, Dur-Bozoancă se întinde serios și respinge de lângă bara din dreapta sa. O nouă mare ocazie de egalare pentru bihoreni

â–ºMin 38 Răzvan Greu intră prin alunecare, întârziat, la o degajare a lui Tînc și vedere primul cartonaș galben al meciului

â–ºMin 35 Moga boxează slab în față după o centrare dintr-un corner de pe stânga, Giurgiu trimite slab în față cu latul, iar Gavra face la fel din 6 metri, mingea ducându-se pe lângă bara din dreapta portarului

â–ºMin 33 Oroș și Hordouan se ciocnesc într-un duel pentru minge. Căpitanul oaspeților se resimte mai mult la genunchi, însă nu cere intervenția medicului

â–ºMin 30 George Florescu are nevoie de îngrijri medicale. Meciul e oprit

â–ºMin 29 Gavra îl faultează în atac, în careu, pe Oroș

â–ºMin 23 La o centrare din stânga careului, Tînc plonjează și îi ia fața lui Moga, care dădea impresia că e pe minge, și respinge periculos în corner. Fundașul proaspăt revenit la Luceafărul a fost aproape de autogol

â–ºMin 16 Vasile Pop bate înalt o lovitură liberă din stânga către bara a doua, Oroș urmărește singur și din 7 metri trimite prost, peste transversală. Ocazie mare de egalare irosită ușor de căpitanul Luceafărului

â–ºMin 11 Hordouan șutează puternic din stânga careului, însă o face peste poarta lui Moga

â–ºMin 8 1-0 După un aut bătut din dreapta și o deviere cu capul, Giurgiu pătrunde în careu și centrează în fața porții, acolo unde Denis Hordouan, liber, împinge mingea în plasă, din 6 metri, pe lângă Moga

â–ºMin 6 Greu bate un corner de pe dreapta, Gavra, nemarcat la 7 metri, urmărește la prima bară și reia cu capul, însă trimite cu pâmântul puțin pe lângă

â–ºMin 5 Universitatea a controlat autoritar startul meciului, însă până acum nu și-a creat nicio ocazi la poarta lui Bogdan Moga

â–ºMin 1 A început partida de la Cluj-Napoca

â–ºÎnaintea startului meciului, pe stadionul Cluj Arena s-a intonat imnul României. Iată că, după Daco-Getica, încă o echipă din Liga 2 își începe meciurile de pe teren propriu cu „Deșteaptăte române”

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 5

 
 
Marius ANGHEL 03 Sep. 2018, 19:57 Campionat
Pe aceeași temă