Tudorel Dumitru: „Avem jucători care nu se acomodează cu Liga 2. De la iarnă sunt convins că vom arăta altfel”

Horia Alexoae, Marius ANGHEL 05 Oct. 2014, 09:56 Campionat
Tudorel Dumitru:**

Antrenorul formației CS Balotești, Tudorel Dumitru, s-a arătat mulțumit de punctul obținut la Bacău, scor 1-1, și a făcut o radiografie a propriei echipe. Ilfovenii au câștigat abia al doilea punct în șase etape desfășurate până acum și sunt clasați pe penultimul loc al Seriei I.

„Eu am o problemă: am preluat echipa din mers, cu anumiți jucători, iar acum trebuie să-i facem pe toți să tragă în același sens. Eu știu că mi-am asumat o responsabilitate mare, dar se cam repetă greșelile din meciurile trecute și pierdem pe greșeli individuale. Am patru jucători care sunt exponențiali pentru echipă, Șomodean, Păun, Bogdan Oprea și Chiacu, pe care îi responsabilizez. Pe lângă ei, eu îmi asigur și celelalte posturi. Mai am doi-trei jucători care au rămas din vechiul lot și restul sunt noutăți care nu se acomodează cu Liga 2. Eu sper să mai acumulăm ceva puncte până în iarnă și apoi sunt convins că vom arăta altfel. Eu sunt optimist. Le-am spus băieților că, la meciurile din deplasare, nu avem cum să plecăm cu cel puțin un punct dacă nu marcăm, indiferent de ce se întâmplă, noi trebuie să marcăm. La momentul acesta, pe mine mă interesează organizarea fazei defensive, dar asta nu înseamnă linia de fund, înseamnă din momentul unde am pierdut mingea, de la atacant. Dacă îmi rezolv faza defensivă, cu ce jucători am, cu experiență și cu îndemânare, e imposibil să nu marchez un gol”, și-a început Dumitru discursul după meciul egal cu Sport Club.

Referitor la eliminarea lui Hristu Chiacu, Tudorel Dumitru a spus: „Nu știu ce s-a întâmplat la faza cu Chiacu, arbitrul a spus că ar fi lovit intenționat. Să văd ce scrie în raportul de arbitraj. Dacă a făcut un gest nesportiv, e normal să fiu supărat pe el. Problema e că îl pierd pentru mai multe etape”.

Caracterizarea Seriei I: „Echipele sunt împărțite în trei”

Tehnicianul celor de la CS Balotești a făcut și o categorisire a echipelor din Seria I din Liga 2: „Eu cred că echipele sunt împărțite în trei: primele patru care au condiții bune de Liga 2 – Săgeata, Academica, Voluntari și Suceava, apoi vin echipele de pluton, cu experiență în Liga 2, cu omogenitate și mai sunt cele care se bat la retrogradare, Farul, Dorohoiul și noi. Eu sper să fim înaintea Farului, deși sunt prieten cu Marian Pană și aștept să jucăm contra lor. Bacăul este o echipă omogenă, care nu a schimbat mulți jucători și se încadrează la echipele de mijloc și cred că ei vor fi în play-off”

Articol și foto de Horia ALEXOAE

Horia Alexoae, Marius ANGHEL 05 Oct. 2014, 09:56 Campionat
Pe aceeași temă