Deși echipa „textilistă” a pierdut fără drept de apel în fața Reșiței numele antrenorului Eugen Trică a fost scandat la scenă deschisă pe arena „Francisc Neuman”. Arădenii nu consideră că fostul internațional e principalul vinovat pentru rezultatele slabe ale echipei și mai ales pentru lipsurile mari de la club și l-ar dori și pe mai departe pe bancă, chiar dacă Adrian Marțian a anunțat că a fost demis deja.
Prin urmare, olteanul devine și el adversar al patronului, care, conform contractului, ar trebui să-I achite clauza de 10 mii de euro înainte de a-l da afară.
Până atunci, Trică susține că rămâne pe „baricade” și, mai mult, își va depăși puțin atribuțiile, în sensul că va căuta sprijin la autoritățile locale. Dar, iată ce a avut de declarat „principalul” arădenilor imediat după închierea confruntării cu bănățenii.
– Un meci fără istoric astăzi…
– Din păcate, așa este și-mi pare foarte rău. Felicit Reșița pentru victorie, într-adevăr este o echipă bună. Mă și așteptam la replica asta din partea lor, fiindcă am avut referințe bune despre ei și jocul lor.
– Dar ce s-a întâmplat? Practic UTA nu a prea existat pe teren.
– Pur și simplu am jucat foarte slab. Nu am înțeles ce au jucat fotbaliștii mei astăzi. Ei și-au dorit foarte mult un rezultat bun, dar s-a întâmplat ceva. Probabil, ei sunt blocați psihic din cauza situației create de patron. S-a văzut că pur și simplu nu am avut nicio reacție la golurile adversarilor. Sunt blocați psihic și cunoașteți și dumneavoastră foarte bine situația existentă la club.
– Imediat după meci, domnul Marțian a anunțat că nu mai sunteți antrenorul echipei…
– Am contract cu UTA Arad până la finalul sezonului. Nu mă interesează ce spune patronul, eu am anunțat deja programul pentru zilele ce urmează. Am convocat echipa pentru luni, la ora 16, deja ne gândim la meciul cu FC Bihor. Alt program nu cunosc. Sunt antrenorul UTA-ei Arad și doar eu fac programul aici. Nimeni altcineva nu poate să treacă peste mine în vestiar.
– A fost desemnat și un interimar, Florin Voinea, șeful Centrului de Copii și Juniori al clubului.
– Am citit și eu despre dânsul, dar trebuie să-I spun ceva. Orice alt antrenor care ar dori să vină la echipă trebuie să știe că eu am încă contract cu UTA Arad. Să nu facă greșeala să vină pe aici că nu are rost…
– Patronul spune că vă trimite să antrenați juniorii clubului…
– Nu are cum să mă trimită cineva la echipa de juniori. În contractul meu e specificat UTA Arad, echipa de Liga a 2-a.
– Și totuși, avocații l-au îndemnat pe domnul Marțian să vă demită, fiindcă nu aveți cum să ripostați…
– Poate să vorbească cu toți avocații din România și Corsica. Eu știu ce este scris în contract și atâta tot. Nu pot să-I las pe băieți la greu, fiindcă într-adevăr este o situație foarte dificilă. Cum am mai spus, nu sunt laș. M-am băgat la început în ditamai rahatul și asta pentru că sunt oltean și implicit un tip foarte ambițios și curajos.
– Și jucătorii ce vor face? Conducerea clubului i-a chemat la antrenament și duminică dimineață…
– O să-i amendez pe jucătorii care se prezintă duminică la antrenament. Eu i-am chemat doar luni la ora 16 și eu decid singur în vestiar.
– Nu a încercat domnul Marțian să se întâlnească cu dumneavoastră pentru o discuție cu cărțile pe față?
– Trebuia să ne vedem vineri la ora 12, intenționam să mă prezint la club, dar domnul Marțian nu a mai dat niciun semn de viață. M-a sunat probabil înainte de conferința de presă de vineri după-amiază să ne vedem la o cafea, dar băusem deja trei până la acea oră. A patra cafea nu mai încăpea că deja mă lua inima. Agenda mea era încărcată, chiar nu mai aveam timp de întâlnirea cu dânsul.
– Ați auzit de posiblitatea ca Adi Mutu să vă înlocuiască pe banca UTA-ei?
– Tot ce știu este că Adrian Mutu este fotbalist la Ajaccio și încă unul bun. Eventual să meargă la echipa națională, să batem Grecia și să mergem la mondiale. Mai știu că suntem cunoștiințe și cumetri. Altceva nu știu.
– Dar cu Ioan Tătăran o să colaborați?
– Nu știu dacă e cazul ca eu să mă văd cu domnul Tătăran. Dacă va fi director sportiv, dânsul va sta pe la birou. În vestiar, numai eu, antrenorul secund și cel cu portarii avem treabă. Nu va exista nicio colaborare între noi.
– Și totuși, dacă se face schimbarea dumneavostră cu forța, nerespectându-se contractul?
– Eu zic că nu are cum să se întâmple asta, dar pot oricând să mă dezbrac de caracter. Până acum am fost diplomat și așa o să fiu din respect pentru oamenii din Arad și suporteri. Dacă mă dezbrac de caracter, cine mă cunoaște știe ce poate să se întâmple.
– Și, totuși, dacă vă dă cei 10 mii de euro, cât reprezintă clauza de reziliere a înțelegerii cu UTA?
– Domnilor, n-avem bani de mingi, n-avem bani de echipament. 10 mii de euro sunt bani foarte mulți la UTA. Veniți în vestiar și veți vedea că avem echipamentul descompletat, avem lipsă un tricou. Săptămâna viitoare, împreună cu jucătorii și cu suporterii vom merge la Primărie să cerem ajutor. Așa nu se mai poate, e bătaie de joc. Am înțeles că domnul primar Falcă e un băiat extraordinar și veți vedea că ne va ajuta. Fiiți ferm convinși că îl doare că respectivul e aici la UTA. Încercăm, dacă nu se poate, asta e. Oricum, am decis împreună cu jucătorii ca până în vară să lucrăm cu toții pe gratis, dacă e nevoie.
– Tot domnul Marțian susține că v-a dat trei salarii în avans…
– Și îl credeți? Vă spun eu, îl băgați prea mult în seamă, greșeala mare este a voastră, a presei. Am stat de vreo două ori la conferințe lângă domnul Marțian și mi-a fost rușine. Și nici n-am mai apărut după aceea. Nu mai vreau să-și facă reclamă pe numele meu. Nu mai accept așa ceva.
– Suporterii UTA-ei vă susțin necondiționat. Azi v-au scandat numele…
– Le mulțumesc din suflet suporterilor, au înțeles perfect situația. UTA are cei mai adevărați suporteri. În momentul în care s-a terminat partida, m-am dus la ei și le-am mulțumit încă odată. Numai împreună, staff tehnic, jucători și suporteri putem îndrepta situația asta dificilă.
Sursa: Sport Arad