Trică: „Dezamăgit de joc, mulțumit de rezultat”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 02 Nov. 2013, 00:04 Actualizat: 02 Nov. 2013, 00:05 Campionat
Trică:  „Dezamăgit de joc, mulțumit de rezultat”

UTA a scăpat ocazia de bifa cea de-a treia victorie la rând în Liga a 2-a, jucând cu un om în plus mai mult de o repriză și având 1-0 la pauză.

Eugen Trică a evitat întâlnirea cu presa în sectorul rezervat declarațiilor după meci, însă a stat de vorbă cu noi în sala de mese a clubului. „Nu am dorit să discut prea multe în seara aceasta, fiindcă sunt foarte dezamăgit de jocul echipei, dar, în schimb, sunt mulțumit de rezultat. Am întâlnit cea mai bună echipă de până acum, care și în zece oameni ne-a pasat și ne-a dominat, dar nu am înțeles și nu o să înțeleg niciodată ceva. S-a văzut o frică la jucătorii mei de cum a început meciul, iar această stare a ținut tot aproape tot meciul. Un fotbalist poate greși o pasă, o preluare, un șut, dar frica nu-și are locul la o echipă ce-și dorește ceva. Le-am și spus în vestiar după meci că dacă se mai întâmplă asta schimb placa”, a precizat tehnicianul „alb-roșiilor”.

Continuând să vorbească despre derby-ul titlurilor de campioană cu „Știința”, Trică și-a mai exprimat un regret. „Sunt foarte supărat și pentru faptul că acum când am adus 4000 de oameni la stadion, cărora nu pot decât să le mulțumesc pentru susținere, și trebuia să demonstrăm că cele două victorii nu au fost întâmplătoare s-a jucat modest. Aveam toate condițiile pentru victorie, om în plus o repriză, 1-0 la pauză, dar nu știu de ce ne-a fost frică să facem ce trebuia să facem. Am avut două-trei ocazii de 2-0, chiar le-am și spus jucătorilor la pauză că mai trebuie să marcăm, deoarece Craiova e periculoasă chiar și în zece oameni. Mă doare să spun lucrul acesta, dar rezultatul e bun. Cu toate că am avut superioritate”, a adăugat fostul internațional.

Sursa: Sport Arad
Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 02 Nov. 2013, 00:04 Actualizat: 02 Nov. 2013, 00:05 Campionat
Pe aceeași temă