Trică avertizează: „Dacă nu preia cineva serios UTA în decembrie, atunci s-ar putea pune lacătul”

Marius ANGHEL 01 Dec. 2013, 12:26 Campionat
Trică avertizează:** „Dacă nu preia cineva serios UTA în decembrie, atunci s-ar putea pune lacătul

Deși i-a fost foarte greu să accepte un nou semieșec al formației sale, Eugen Trică a aruncat o privire și spre viitorul clubului, pe care nu-l vede cu ochi buni fără o infuzie de capital în decursul următoarelor 30-40 de zile. Pe lângă restanțe bănești importante către angajații săi, UTA nu are resurse să acopere cheltuieli banale ca și un cantonament de iarnă, condiții de masă, cazare și vitaminizare a jucătorilor, sau baremuri de arbitraj. Ca să nu mai vorbim despre puterea de a convinge cel puțin 4-5 fotbaliști necesari ca aerul pentru îndeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare.

Tocmai de aceea, antrenorul arădenilor a tras un semnal de alarmă. „Am alergat împreună cu jucătorii pentru bani necesari supraviețuirii și le mulțumim tuturor oamenilor de afaceri pentru sprijin, însă totul se termină aici. Trebuie să vină cineva important la club, fiindcă așa nu mai putem. Deja am obosit. Dacă nu preia cineva serios UTA în decembrie sau până doresc să-i chem pe băieți din vacanță, adică pe 10 ianuarie, atunci s-ar putea pune lacătul. Trebuie să facem pregătire bună centralizată, să mergem și în străinătate la un turneu puternic, să jucăm amicale împotriva unor adversari buni. Sunt lucruri necesare pentru un club normal de Liga a 2-a”, a afirmat Trică.

Deși nu i-a pronunțat intenționat numele, fostul mijlocaș al Stelei nu l-a uitat nici pe fostul său șef și despre ceea ce ar putea el face în săptămânile următoare. „Probabil, acel cineva ar putea veni pe la Arad să se dea în spectacol, dar nu are rost să-l băgați în seamă. Va spune că va aduce jucători, că va face, că va drege, dar nu-l mai crede nimeni. Eugen Trică este antrenorul echipei până în vara anului următor și cu 4-5 transferuri și câțiva juniori din cadrul clubului o să facem treabă”, a mai declarat tânărul tehnician.

Întrebat dacă nu crede cu adevărat în preluarea clubului din Calea Aurel Vlaicu de italianul Roberto Pasini (foto), Trică s-a arătat pessimist: „Odată ce a apărut la club cu 4-5 camere după el, cred că e mai mult o chestie de imagine”.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 01 Dec. 2013, 12:26 Campionat
Pe aceeași temă