Timofte acuză arbitrajele din tur

26 Feb. 2009, 13:04 Campionat
Timofte acuză arbitrajele din tur

Conducerea tehnică a echipei Jiul a arătat în turul de campionat cu degetul spre arbitrii despre care au spus că nu se comportă tocmai fair play pe teren. Astfel antrenorul echipei Jiul, Daniel Timofte, spune că se teme ca nu cumva și în returul de campionat să aibă parte de arbitraje rău-intenționate.

 

„În turul trecut într-un singur joc ne-a dat în doar 8 minute 5 cartonașe galbene ceea ce nu mi se pare firesc. Sincer îmi e teamă să nu avem și în retur probleme. Am avut parte până acum de arbitraje dezastruoase. Nu știu ce să mai cred. Probabil că sunt dictate împotriva noastră. Pentru noi toate meciurile din deplasare au început de la scorul de 2-0″, a spus tehnicianul. Acesta a mai punctat faptul că este mulțumit de modul în care elevii săi s-au pregătit. „Echipa s-a pregătit bine în ciuda faptului că am alergat pe terenuri grele, înzăpezite”, a conchis antrenorul.

 

Altfel, atât finanțatorul Alin Simota cât și antrenorul Jiului Daniel Timofte au punctat faptul că jucătorii săi au înțeles perioada de criză și nu au făcut gălăgie că s-a întârziat cu banii. „Chiar am o echipă cu caractere. Mă bucur că băieții  au fost înțelegători și au avut răbdare până și-au luat banii. Este mare lucru să ai o asemenea înțelegere în echipă”, a spus tehnicianul.

 

Dacă în alți ani jucătorii Jiului erau arși la buzunar pentru diferite acte de indisciplină, petrecute fie în teren, fie în afara acestuia, anul acesta conducerea tehnică se arată ceva mai indulgentă. „Avem și noi un Regulament de Ordine Interioară ce trebuie respectat, dar anul acesta și din cauza crizei financiare vom fi mai indulgenți. Sigur vom interveni chiar  acolo unde este cazul și chiar sunt vinovați”, a spus antrenorul Timofte.

 

articol scris de Loredana Juglea

26 Feb. 2009, 13:04 Campionat
Pe aceeași temă