Tentativă de blat la Petrolul – UTA! Smaranda spune că a fost contactat

Marius ANGHEL 27 Mar. 2011, 15:00 Campionat
Tentativă de blat la Petrolul - UTA!** Smaranda spune că a fost contactat

Desfășurarea partidei de sâmbătă dimineață, dintre Petrolul și
UTA, a stârnit numeroase suspiciuni în rândul microbiștilor
arădeni. Practic, încă în săptămâna premergătoare disputei, au
existat numeroase voci care dădeau ca sigură varianta: 2 pauză, x
sau 1 final.

Coincidență sau nu, desfășurarea partidei de la Strejnic a fost
identică cu scenariul care se preconiza în rândul pariorilor. A
surprins și titularizarea lui Vlad în detrimentul lui Smaranda,
care nu greșise în acest retur. La 24 de ore de la ultimul fluier
al lui Cristi Balaj, au apărut și primele confirmări oficiale că
existe destule motive pentru a exista bănuieli privind
corectitudinea cu care unii jucători și-au apărat șansele.

Mădălin Smaranda a recunoscut că fost contactat în cursul zilei de
joi de către o persoană din clubul ploieștean pentru a i se propune
aranjarea partidei! „E adevărat, am fost sunat, dar am
tăiat orice discuție din fașă. M-a căutat o persoană de la Petrolul
care mă cunoștea și care credea că, astfel, se va găsi o portiță
pentru a face ceva. Nu sunt, însă, acest gen de om, nu vreau să
păcălesc fotbalul. În secunda doi am mers la antrenor și i-am spus
ce s-a întâmplat. Mai departe, am ajuns la conudecere și am
discutat această problemă. Ca să nu fie interpretări, am luat
decizia împreună cu antrenorii să nu joc în acest meci. Nu am ajuns
la discuții avansate cu cel care m-a sunat, am refuzat
direct”
, ne-a declarat portarul „alb-roșiilor”.

Povestea a fost confirmată și de Roli Nagy: „Este o
situație dureroasă ce se întâmplă în fotbalul acesta în care noi
încercăm să fim corecți, iar cel mai bun de pe teren să câștige.
Smaranda a fost foarte corect și a venit și ne-a spus imediat ce
s-a întâmplat. Era foarte afectat, era îngândurat, era greu din
punct de vedere moral să joace. Nu s-a întâlnit cu cei de la
Petrolul, a fost doar o discuție telefonică, el a refuzat să meargă
mai departe. E dificil să găsești puterea de a merge mai departe.
De aceea am luat decizia să începem cu Vlad. E uluitor ce s-a
întâmplat, cu greu îmi găsesc cuvintele.”

Prestația unora dintre utiștii care au evoluat sâmbătă dimineață a
ridicat însă mari semne de întrebare. „Nu cred că
această metodă a fost încercată și la alți jucători. Am încredere
în echipa mea, cred și sper că nu din acest motiv am pierdut.
Oricum, e foarte dureros ce s-a întâmplat, e inadmisibil că nu
ne-am întors cu cel puțin un punct”
, a declarat
antrenorul „Bătrânei Doamne” vizavi de acest aspect.

UTA a pierdut sâmbătă pe terenul Petrolului cu 3-2, după ce la
pauză conduceau cu 2-0. Cel puțin la golurile doi și trei ale
Petrolului, erorile din apărarea arădenilor au fost evidente.

Care este părerea ta? Votează dacă a
fost sau nu blat în sondajul pe pe prima
pagină!

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 27 Mar. 2011, 15:00 Campionat
Pe aceeași temă