Suporterii „Bătrânei Doamne” către jucători: „Aveți șansa să intrați în istorie!”

30 Sep. 2011, 07:55 Campionat
Suporterii „Bătrânei Doamne

…acesta a fost principalul mesaj transmis de cei aproximativ 150 de fani prezenți la ultimul antrenament al „Bătrânei Doamne” înainte de confruntarea cu rivalul de o viață, FC Timișoara. Suporterii au afișat la intrarea jucătorilor pe teren două bannere pe care scria: „Regăsiți bucuria fotbalului jucat din plăcere” și „Dăruiți-vă pe teren! Istoria vă cere!”. După aceea a început recitalul, cu petarde, torțe și fumigene aprinse, un spectacol oferit ca în timpul unui meci oficial.

Pe toată durata antrenamentului, galeria „Bătrânei Doamne” și-a încurajat favoriții, scandarea preferată fiind: „Să bateți pe Timișoara!”. La finalul ședinței de pregătire, Roli Nagy, Dan Stupar și întregul lot de jucători s-au dus la gardul tribunei întâi pentru a purta o discuție cu fanii.

Mesajul liderilor galeriei a fost unul cât se poate de simplu: „Unii dintre voi ați mai prins un asemenea meci, pentru unii e primul și – poate – ultimul. De când sunteți în Arad cu siguranță ați auzit vorbindu-se foarte mult despre acel meci câștigat cu 4-3 la Timișoara. La fel ca cei care au jucat atunci și voi aveți acum șansa să intrați în istorie. Gândiți-vă că un singur meci vă poate duce în istoria acestui club. Chiar dacă ei vin din Champions League, chiar dacă un jucător al lor câștigă la fel de mulți bani cât voi toți, nu contează asta. Suntem noi alături de voi, niciunul dintre ei nu e mai valoros decât voi la acest meci. Jucați cu noi în spate, vă vom fi alături de la început până la sfârșit, dar vrem să vedem atitudine din partea voastră, vrem să vedem că vă dați viața pe teren. Poate pe voi vă interesează mai mult să promovăm, pe noi ne interesează aceste meciuri. Câștigați meciul cu Timișoara și veți avea parte de liniște din partea noastră!”.

Din partea echipei a vorbit Roli Nagy, care le-a promis fanilor: „Cu siguranță, jucătorii și-au dat seama ce înseamnă acest meci și ce înseamnă sprijinul vostru. Sunt convins că vor da totul din ei pentru a câștiga acest meci, pentru a vă mulțumi și pentru culorile acestui club”.

sursa: sportarad.ro

30 Sep. 2011, 07:55 Campionat
Pe aceeași temă