Sucevenii vor să termine campionatul cu o victorie

09 Jun. 2009, 12:40 Campionat
Sucevenii vor să termine campionatul cu o victorie







Sucevenii au intrat cu pregătirile în linie dreaptă pentru meciul din ultima etapă a sezonului, cu FC Botoșani.

 

„Este primul joc din acest retur pe care-l jucăm fără acea presiune fantastică exercitată de spectrul retrogradării. Cu toate acestea, ne dorim foarte mult să câștigăm acest meci al orgoliilor cu FC Botoșani. Datorită marii rivalități dintre cele două formații, mai mult ca sigur că tribunele de pe Areni vor fi aproape pline, iar noi dorim să ne luăm rămas bun de la suporterii noștri cu o victorie”, a declarat principalul Cetății, Ioan Radu.

 

Amicalul cu Ceahlăul, amânat

 

După ce s-a consultat și cu elevii săi, Ioan Radu a decis să refuze invitația oficialilor de la Ceahlăul, de a disputa miercuri un meci amical la Piatra Neamț.

 

„Nu cred că acest joc test își avea loc în contextul actual. Iar apoi, ora târzie de disputare a meciului, 20:00, a constituit un alt impediment. Asta însemna că am fi revenit la Suceava undeva după miezul nopții și n-ar fi fost deloc un lucru normal, în condițiile în care sâmbătă avem de disputat derbiul cu FC Botoșani, pe teren propriu”, și-a motivat tehnicianul sucevean hotărârea luată.

 

În altă ordine de idei, la antrenamentul de luni al grupării sucevene nu au participat jucătorii Vespazian Colban și Claudiu Streinu, care sunt în continuare accidentați, precum și mijlocașul Mircea Negru, care a suferit o ruptură musculară la una din ultimele ședințe de pregătire. A lipsit de asemenea, motivat, play-makerul Ionel Celpan, din cauza unui deces în familie. Surpriza lui Ioan Radu pentru partida cu FC Botoșani de sâmbătă ar putea fi titularizarea lui Mugur Bolohan, care și-a revenit după accidentarea suferită în meciul cu Dunărea Galați, din etapa a XXVIII-a.

 

 

Articol scris de Gabriel Toderașcu

 

09 Jun. 2009, 12:40 Campionat
Pe aceeași temă