„Stegarii”, incapabili să câștige pe teren propriu. FC Bihor le-a furat victoria în minutele de prelungiri. Ce spun antrenorii celor două echipe

Marius ANGHEL 19 Sep. 2015, 16:41 Campionat

FC Brașov continuă să sufere și după revenirea pe banca tehnică a lui Adrian Szabo. „Stegarii” s-au făcut de râs sâmbătă dimineață, în meciul din etapa a 4-a a Ligii 2 desfășurat pe stadionul Tineretului, cu FC Bihor, penultima clasată în Seria a II-a. Orădenii au „lovit” în prelungiri în această deplasare și au acumulat primul punct în noul sezon.

Diferența uriașă din punct de vedere valoric dintre cele două echipe s-a văzut pe teren în intervalul de timp în care brașovenii au avut resurse fizice. Au deschis scorul prin Marius Matei (20), au controlat jocul și au ratat o mulțime de ocazii la poarta lui Nagy, dar Rusu, în două rânduri, Matei și Buga nu au găsit drumul spre golul ce i-ar fi făcut câștigători. Pe final, rămași fără puteri, „stegarii” au cedat inițiativa, iar orădenii eu egalat în prelungiri prin Ember, care a executat perfect o lovitură liberă de la marginea careului. S-a terminat 1-1, și FC Brașov face un nou pas greșit în campionat și e deja la cinci punte în spatele Gaz Metanului și la tot atâtea de nou-promovata FCM Baia Mare.

Szabo: „Nu pot să cer răbdare, pentru că nu este!”

Adrian Szabo era nemulțumit la finalul jocului că jucătorii săi nu sunt în stare să se organizeze pe teren pentru a compensa problemele fizice pe care le au. Tehnicianul brașovenilor spune că nu i s-au respectat indicațiile pe care le dăduse înainte de meci, că pe viitor va lucra și la pregătirea mentală a fiecărui fotbalist din lot, însă nu va avea răbdare cu ei, pentru că nu mai e timp de așa ceva.

„În prima repriză nu am jucat ceea ce am antrenat. A fost exact nivers față de ce am insistat la antrenament. În partea secundă nu am avut niciun jucător care să spună stop faulturilor din lateral, care au dus la fazele fixe și, sincer să fiu, golul se anunța, pentru că ne-am apărat foarte jos. Jocul greșeala așteaptă. Sunt dezamăgit pentru că lipsa de organizare nu ține de pregătirea fizică. Și luni și marți am făcut atrenamente cu tema fizică. Chiar dacă este Liga a 2-a, nu credeam că jucătorii nu se pot organiza astfel încât să compenseze problemele fizice. Știind că avem probleme fizice, noi trebuia să tranșăm jocul încă din prima repriză. A fost un semnal de alarmă și repriza a doua de la Reșița, acum la fel. Cred că trebuie să fim mai atenți la pregătirea mentală a fiecărui jucător. Nu pot să cer răbdare, pentru că nu este! Echipa trebuie să se trezească”, a declarat, citat de Monitorul Expres, Adrian Szabo.

Silaghi: „Știam că brașovenii au unele probleme fizice în repriza a doua”

De partea cealaltă, antrenorul orădenilor, Gheorghe Silaghi, a spus că se aștepta ca FC Brașov să cadă fizic în partea secundă. „Știam că vom avea un meci greu la Brașov, pentru că gazdele au mulți jucători experimentați. Am pregătit bine jocul, știam că brașovenii au unele probleme fizice în repriza a doua. Mă bucur că în ultimele 20 de minute am câștigat multe dueluri, iar în final, Dumnezeu ne-a răsplătit. Am spart gheța la Brașov și acum aștept să câștigăm puncte. Nagy a greșit la gol, iar la final în vestiar el ne-a mulțumit și ne-a spus că astăzi noi l-am scos pe el”, a declarat Silaghi, citat de acceași sursă.

„Este un rezultat de moral, în perspectiva viitoarelor jocuri. Am cucerit un punct meritat, având în vedere și faptul că în ultimele 30 de minute am dominat jocul. Dumnezeu și-a întors fața spre noi acum și băieții au reușit obținerea acestui punct, pentru că au crezut 94 de minute în șansa lor. În minutul 10 deja aveam două cartonașe galbene primite, dintre care, unul, la Andor, total gratuit, după ce acesta a fost agățat de ultimul apărător al lor, dar s-a dat simulare pentru Andor. Una peste alta, am jucat împotriva tuturor, am dovedit tărie de caracter și țin încă o dată să-i felicit pe băieți. Alături de noi au fost și domnii Cornel Popa, Mircea Giurgiu și Gheorghiță Geolgău, care au venit la vestiare și ne-au felicitat. Le mulțumim și sper ca în continuare să fie alături de noi. M-a impresionat faptul că, alături de echipă, au strigat: Bihoru, Bihoru!”, a mai spus Silaghi, conform fcbihor.ro.

FC BRAȘOV        1
FC BIHOR ORADEA    1

M. Matei ’20 / Ember ’90+2

Căucă – Letan, Hlinca, Poverlovici, Perju – Buga (cpt.)(Ianc ’71), V. Munteanu, Ș. Moraru, Codoban (D. Ene ’58) – Bg. Rusu, M. Matei (H. Popa ’81)
Rezerve neutilizate: D. Mutu – Al. David, Puțanu, Vl. Olteanu
Antrenor: Adrian Szabo

Nagy – Mintaș, Remeș, Chira, Țoca (Trabalka ’58) – Arsene, Haș – A. Maria (Mangra ’46), Ferik (Ember ’68), Andor (cpt.) – Sulea
Rezerve neutilizate: Egri – N. Lorincz, A. Coroian, Cornea
Antrenor: Gheorghe Silaghi

Stadion: Tineretului (Brașov); Spectatori: 400; Arbitru: Andrei Lucian Țiții (Sibiu); Asistenți: Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Marian Truță (Șirineasa); Jucătorul meciului: Raul Ember.

Foto: Monitorul Expres (Bogdan Bălaș)

Marius ANGHEL 19 Sep. 2015, 16:41 Campionat
Pe aceeași temă