Ștefan Nanu recunoaște că îi e rușine să iasă din casă de când e la ACS Poli! Antrenorul vrea să-și motiveze jucătorii dându-se exemplu: „Acasă beau apă de la chiuvetă, e cea mai bună”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 28 Sep. 2018, 17:33 Campionat

ACS Poli se află în aceeași situație de descurajare și înaintea meciul cu Pandurii, de sâmbătă, de la ora 14:00, primul de pe arena Electrica, acolo unde s-a mutat după ce a plecat de pe „Dan Păltinișanu”. Debandada care a dus clubul timișorean la rezultate slabe și la insolvență nu numai că persistă, dar se perpetuează. Vineri, jucătorii nu aveau apă la antrenament, iar conferința de presă a început cu jumătate de oră mai târziu decât a fost anunțată. Antrenorul a spus că îi este rușine să mai iasă din casă.

Totuși, Ștefan Nanu declară că are informații că la Pandurii, adversarul de sâmbătă, unii jucători rămân nemâncați, deoarece la masă se comandă mereu mai puține porții! În schimb spune că cei de la ACS Poli, echipa sa, deși unii jucători au restanțe de peste șase luni din sezonul precedent, nu ar trebui să se plângă.

„Sper ca prin mutarea meciului la Electrica să fie un pas bun pentru noi. Se joacă pe strada Renașterii. Poate renaștem și noi. E terenul mai mic, sper ca jucătorii să poată să profite de acest lucru. Întâlnim echipa Pandurii, de pe locul 3, cu probleme mai mari decât aici, financiare. Sunt numai copii, dar copii care vor să facă performanță. Anul trecut am stat două săptămâni acolo (n.r. – la Pandurii). În orice caz, aici este mai bună situația! Am stat două săptămâni și am plecat, pentru că apa se bea de la chiuvetă, iar dacă eram 15 jucători în cantonament, la masă erau zece porții. Eu, din câte am înțeles, e aceeași situație și acum, nu au luat un ban de șase-șapte luni. Au altă politică. Promovează jucători tineri care vor să dea tot ce e mai bun din ei și să plece. Astăzi era cineva supărat că nu este apă la antrenamente. Astăzi s-a întâmplat, se mai întâmplă. Eu, acasă, beau apă de la chiuvetă. E cea mai bună! Ei găsesc motive”, a declarat Nanu.

Lui Nanu îi e rușine să iasă și din casa de la Timișoara și din cea de la Râmnicu Vâlcea

Deși speră ca sâmbătă să se producă o minune cu Pandurii, Nanu recunoaște că îi crapă obrazul de rușine din cauza rezultatelor de la ACS Poli. „Eu am încredere în ei, pentru că ei sunt actorii. Dacă luăm goluri pe greșeli de poziționare, e vina mea? Eu le spun ce să facă la antrenamente, le dau mură în gură. El ajunge pe teren, iar după 20 de minute uită. Ce vină am eu ca antrenor? Îmi doresc să creez o echipă competitivă. Îmi doresc ca echipa să facă performanță. Sunt jucători care anul trecut jucau la divizia C. Nu discut cum s-a format lotul. Încerc să scot maximul din ei. Și eu sufăr. Am un nume. Nu vreau să-mi pătez numele. Pentru că mi-am făcut numele prin muncă, prin sudoare, prin transpirație, în condiții mult mai proaste decât sunt aici. Aici sunt condiții bune. Le spun să facem ceva, să vină lângă noi oameni cu bani. Eu nu mai ies din casă la Timișoara. Merg la Vâlcea, îmi e rușine să ies din casă!”, a mai precizat Nanu.

Dezorganizare totală în relația cu presa

Situația proastă prin care trece ACS Poli se reflectă și în comunicarea cu mass-media, și, deci, cu fanii. Dacă Ionel Ganea a interzis fără nicio explicație accesul corespodenților ProSport și Gazeta sporturilor la conferințele sale, de când a venit Ștefan Nanu se întârzie des la conferințele de presă.

Vineri, presa a fost anunțată de ofițerul de presă al clubului că antrenorul va susține o conferință la ora 13:00. Ștefan Nanu a ajuns însă la 13:30, spunând că asta a fost ora pe care i-a transmis-o responsabilului relației cu mass-media.

Altfel, ACS Poli are o nouă premieră „interesantă” pe site. Ofițerul de presă Levente Balint a ajuns să fie prezentat ca fiind parte din conducerea clubului, alături de președintele Radu Birlică! Funcția și atribuțiile concrete, bineînțeles că nu au fost comunicate vreodată.

ACS Poli va juca sâmbătă, de la ora 14:00, pe stadionul Electrica din Timișoara, cu Pandurii Târgu Jiu. Echipa lui Ștefan Nanu are 4 puncte și e pe locul 19, penultimul. Pandurii se află pe locul 3, cu 17 puncte. Biletele la noua arenă unde ACS Poli își joacă meciurile de acasă costă 10 lei la tribuna a doua și 15 la cea acoperită.

Articol scris de Anda DELIU

Anda DELIU, Marius ANGHEL 28 Sep. 2018, 17:33 Campionat
Pe aceeași temă