Mijlocașul dreapta al celor de la Alro, Sergiu Popescu, speră ca în retur gruparea slătineană să aibă un parcurs mult mai bun decât în prima parte a sezonului, astfel încât să încheie campionatul în primele cinci locuri.
Repartizarea în serie a fostelor divizionare A, Gloria Bistrița și Timișoara, a dat peste cap planul aluminiștilor, al căror obiectiv stabilit este accederea în primul eșalon. Mijlocașul dreapta al celor de la Alro, Sergiu Popescu, crede că șansele au fost diminuate, diferența de puncte fiind greu de recuperat.
Cu toate astea, jucătorii aflați sub comanda lui Daniel Mogoșanu speră la o clasare cât mai bună.
„Am plecat la drum cu gândul de a promova, nu știam că vor fi în serie Timișoara și Bistrița. Nu din cauza lor am pierdut noi foarte multe puncte, ci din vina noastră, însă șansele la promovare au fost diminuate. Am început prost. Sperăm totuși să terminăm în primele cinci, să vedem ce se va întâmpla”, a declarat jucătorul de bandă al grupării slătinene.
„Sperăm să începem bine returul”
Mijlocașul dreapta al celor de la Alro, Sergiu Popescu, speră ca începutul modest de sezon să nu se mai repete în retur, iar partea a doua a campionatului să le aducă un parcurs fără greșeală. În plan personal, jucătorul de bandă al formației slătinene își dorește evoluții cât mai sigure.
„Au fost meciuri în care am fost mulțumit de ceea ce am realizat, dar și meciuri în care se putea mai mult. Returul sperăm să-l începem cum am terminat turul și să continuăm pe aceeași linie. Sărbătorile le voi petrece acasă, în familie, alături de cei dragi”, a mai precizat mijlocașul celor de la Alro.
Mijlocașul Sergiu Popescu a îmbrăcat tricoul grupării aluministe înainte de startul ediției de campionat 2010-2011, devenind în scurt timp unul dintre jucătorii de bază în angrenajul echipei. În această primă parte a sezonului, acesta a reușit să înscrie două goluri.
sursa: Gazeta Nouă