Sorin Bălu: „Repriza a doua se îndrepta spre un egal care eu consider că ar fi fost echitabil”

Sorin Bălu:**

FC Caransebeș a pierdut derbyul local cu Metalul Reșița cu scorul de 1-3, după ce a condus cu 1-0 încă din minutul 6, prin reușita lui Ologu. La conferința de presă de după meci, principalul Sorin Bălu a explicat că un egal ar fi fost mai echitabil.

„Eu spun că noi am început foarte bine jocul, am pus presiune pe adversar, am reușit să marcăm, am avut posibilitatea să facem 2-0 la acel corner, la care Goșa, de la câțiva metri, a trimis peste poartă. Apoi, specific nouă, trebuia să băgăm adversarul în joc: Lupu a greșit ca un începător, a pus mâna pe minge, 11 metri, după care zic eu că Reșița a preluat, cel puțin până la pauză, controlul jocului, și a arătat că astăzi a fost mai bună decât noi, trebuie să recunoaștem. Repriza a doua se îndrepta spre un egal care eu consider că ar fi fost echitabil, însă accidentarea fundașului nostru central Dicu a făcut să pierdem marcajul în zona centrală, adversarul a înscris și în final a câștigat… Schimbări după acest meci probabil că vor fi, pentru că mai căutăm, deocamdată echipa noastră este în căutări. Trebuia să știm lucrul acesta de la început, eu am fost realist de la început și am și spus că deocamdată noi aici suntem. Cu mai multă muncă, cu mai multă pregătire, cu câțiva jucători buni aduși în iarnă, putem să fim o echipă care să joace și la anul tot în Liga a II-a. Dar atât, nu mai mult! Cine se hazardează să spună că am fi altceva, se înșeală. Nouă ne trebuie muncă și un dram de noroc. Într-un fel, până acum, ne ajută și rezultatele, suntem acolo, în clasament, patru echipe despărțite de un singur punct”, a spus după meci antrenorul caransebeșean Sorin Bălu.

Articol și foto de Adrian CRÂNGANU

Pe aceeași temă