În ciuda faptului că a avut ratările mai importante și a lăsat impresia că a dominat confruntarea de sâmbătă dimineață, Șoimii Pâncota a rămas cu mâinile goale din derby-ul cu UTA Bătrâna Doamnă, de pe „Motorul”. Ionuț Popa s-a văzut înfrânt de gruparea alb-roșie, scor 0-2, la capătul unei partide ce a umplut tribunele stadionului din Aradul Nou.
„Cred că jocul a fost unul plăcut, în care gazdele au dat dovadă de un pragmatism deosebit. Noi, în schimb, am încercat să punem în aplicare un joc de posesie, știam că așa îi putem învinge. Acest joc de posesie ne-a reușit mai ales în prima repriză, când am avut mai mult mingea la noi, dar – din păcate – nu am reușită să finalizăm. Parcă jucăm frumos până ajungem la 30 de metri de poarta adversă, de acolo nu putem să împingem mingea în plasă”, a declarat antrenorul Pâncotei la conferința de presă, după ce a așteptat timp de un minut ca volumul muzicii de pe platoul din fața arenei să fie redus. Mister având și o replică caracteristică: „E sărbătoarea micilor aici, de se ascultă așa muzică?”.
Pâncota a încasat primul gol al confruntării reușit de Ciprian Rus în urma unei faze fixe, la fel cum s-a întâmplat și cu Vâlcea sau Târgoviște. „Noi ne antrenăm să nu luăm gol la astfel de faze, dar acest lucru ține de mai mulți factori care trebuie să fie luați în seamă. Știam că UTA e periculoasă la astfel de incursiuni, ne-am informat despre ei, dar contează și concentrarea jucătorului, știința de a se apăra, atenția, organizarea care pleacă de la cei care sunt cu fața la minge în astfel de momente. Îmi pun problema că tot luăm goluri din astfel de faze fixe, culmea e că am luat golul doi după ce am avut noi o fază fixă și au plecat ei pe contraatac. În loc să facem fault, le-am permis adversarilor să avanseze până în careu. Dar vom lămuri aceste aspecte pas cu pas”, a adăugat Popa.
„Fără aluzii la adresa arbitrajului, dar nu ridici fanionul după ce dăm gol!”
Soarta confruntării dintre UTA și Șoimii Pâncota s-ar fi putut scrie altfel în cazul în care „foarfeca” lui Ousmane deviată de Botiș în plasă s-ar fi validat, iar oaspeții treceau în avantaj pe tabelă. „Centralul” Flueran, a anulat însă reușita senegalezului la semnalizarea asistentului Marius Bălan. Acesta a văzut că balonul centrat de Dragoș Dragalina din lovitură liberă a părăsit spațiul de joc în traseul său spre careul utist.
„Fără aluzii la adresa arbitrajului, dar la golul nostru s-a semnalizat ieșirea mingii în aut, da? Păi cum se poate așa ceva, dacă Dragalina a bătut acea lovitură de la 5 – 6 metri de fanionul de colț și 2 – 3 metri de tușă, cum să iasă mingea în aut? Și chiar dacă iese, ridici atunci fanionul, nu după ce noi reușim să trimitem mingea în poartă”, a declarat Ionuț Popa la finalul meciului cu UTA.
Acesta a mai semnalizat încă o fază care l-a iritat: „La fel, pe final de meci, când Oprea a fost faultat de către portarul UTA-ei, centralul a dictat penalty după care asistenul a ridicat fanionul și a semnalizat offside!”.
Cert este că prestația „centralului” și a celor doi tușieri nu a fost una dintre cele mai reușite, de multe ori deciziile lor aducând iritare în ambele tabere.
Sursa: Sport Arad
Foto: Ciprian PETCUȚ