Soarta lui Nicolae Vasile se decide joi. Jucătorul poate fi suspendat timp de 2 ani

Soarta lui Nicolae Vasile se decide joi.** Jucătorul poate fi suspendat timp de 2 ani

Pentru Nicolae Vasile, fundașul stânga al Rapidului, ziua de 17 iulie va fi una extrem de importantă. Jucătorul în vârstă de 18 ani va afla în urma deciziei Comisiei de Litigii din cadrul FRF dacă va deveni jucător liber de contract sau va fi suspendat pe o perioadă de doi ani.

Lui Vasile i-a expirat în această vară contractul de junior cu clubul Rapid și, conform regulamentului FRF, ar trebui să semneze un contract de senior cu echipa care l-a format. La ultima întâlnire pe care a avut-o cu administratorul judiciar al clubului, Cristina Andronache, fotbalistului i s-a propus o înțelegere pe trei cu un salariu de 1000 de euro lunar, contract refuzat de Vasile. Sancțiunea clubului a venit imediat, astfel că Vasile nu a mai fost primit la antrenamentele echipei.

Nicolae Vasile a fost om de bază pentru Rapid în sezonul de 2013-2014. El a evoluat în 25 de meciuri pentru fosta echipă a lui Viorel Moldovan atât în sezonul regulat, cât și în play-off-ul Ligii a II-a. Din informațiile ProSport, în cazul în care va deveni liber de contract, jucătorul va avea oferte atât din Liga 1, cât și din străinătate.

Articol scris de Ovidiu DUMITRESCU și Sorina OPRIȚESCU
Foto de Laurențu MICH

Pe aceeași temă