Cu două echipe în aceeași serie a celui de-al doilea eșalon, ambele cu aspirații la Liga I și aprige rivale, orașul Ploiești a fost în centrul atenției pe parcursul acestui sezon.
Culmea ironiei face ca ambele echipe să treacă printr-o perioadă tulbure atât din punct de vedere al evoluțiilor, cât și al atmosferei la club, în special din cauza problemelor avute în atingerea obiectivelor propuse pentru acest sezon. Ultimele știri din cele două tabere confirmă cele de mai sus.
Â
Astfel, Petrolul s-a despărțit aseară de antrenorul Sebi Tudor (foto mare), eșecul din meciul cu Delta Tulcea fiind se pare unul dintre motivele care a dus la această decizie a oficialilor echipei ploieștene.
Și în tabăra rivalei din oraș, FCÂ Ploiești, s-a produs o modificare importantă în această dimineață, fiind adus experimentatul Ion Moldovan (medalion) în funcția de director tehnic.
Rămâneți pe liga2.ro unde vom reveni cu amănunte în cursul acestei zile despre cele petrecute la Ploiești.