Sărbătoare în Copou: ieșenii au promovat matematic în Liga I

După doar un an de absență, Iașiul va juca din nou în prima ligă, în sezonul viitor. CSMS a obținut miercuri seară punctul necesar promovării, 1-1 cu Clinceniul pe teren propriu, iar în Copou se sărbătorește promovarea. Cu șase puncte avans față de Clinceni și cu avantaj la rezultatele directe, ieșenii nu mai pot rata promovarea până la final, indiferent de rezultatele din ultimele două etape, în condițiile în care Unirea Slobozia nu are licență de Liga 1.

Fără câteva piese de bază, Caparco, Țigănașu și golgeterul Pălimaru absentând din motive medicale, dar cu 7.000 de suporteri în spate, ieșenii au jucat economicos, cu gândul mai mult la fiesta de după meci și și-au atins scopul. Elevii lui Marius Lăcătuș s-au vâzut conduși pe tabelă în minutul 21, după golul lui Rusu, din centrarea lui Kone, după care au apăsat pe accelerație exact cât a fost nevoie, pentru a restabili egalarea. Aceasta a venit din gheata lui Plămadă, stoperul împrumutat de la FC Botoșani marcând cu un vole superb, în vinclu, în urma unui corner executat perfect de Olah.

Până la pauză ambele echipe au mai irosit câte o ocazie clară, Herghelegiu (26), respectiv Tătar (37) ratând ținta din poziții bune. La adăpostul acestui rezultat promovabil, ieșenii nu au mai forțat în repriza a doua, au jucat la trecerea timpului, timp în care oaspeții au replicat doar cu câteva șuturi periculoase ale lui Stancu, Kone și Pătrașcu.

Fluierul final al arbitrului Colțescu a declanșat fiesta în Copou, jucătorii și antrenorii fiind purtați pe brațe de către suporteri în drumul către vestiare. Copoul este din nou în sărbătoare, va respira aer de primă ligă, dar greul de-abia acum începe, ieșenii având nevoie de o strategie bine pusă la punct pentru a supraviețui într-un viitor sezon din care vor retrograda șase formații.

CSMS IAȘI – FC CLINCENI 1-1 (1-1) Fl. Plămadă (25) – Rusu (21).

CSMS: A. Bălan – Radovic, Mihalache, Plămadă, Vladu – Olah (cpt.), Al. Crețu – Bosoi (78 Onofraș), Liviu Mihai (83 Călugăru), Herghelegiu – Dobre (57 Dedu).

FC Clinceni: C. Lungu – St. Stancu, I. Prodan (79 Cr. Pușcaș), Vițelaru, Al. David – I. Roșu, Olariu, B. Pătrașcu (cpt.), D. Tătar – H. Kone (79 Marciuc), Vl. Rusu (68 Arman Karamyan).

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚
Foto: Liviu CHIRICĂ‚

Pe aceeași temă