Săndoi a stabilit noul obiectiv al echipei FC Argeș pentru finalul sezonului. „Ar fi un loc merituos”. Pe următorul campionat al Ligii 2 îl vede puternic și interesant

Marius ANGHEL 08 May. 2018, 09:49 Campionat
Săndoi a stabilit noul obiectiv al echipei FC Argeș pentru finalul sezonului.

La finalul partidei cu FC Hermannstadt, pierdută de FC Argeș cu 0-1, cu gol primit cu 20 de minute înainte de final, antrenorul Emil Săndoi a pus eșecul cu sibienii pe seama unei greșeli individuale. Principalul grupării din Trivale a schimbat, din mers, și obiectivul, anunțând acum că nu-și mai dorește o clasare pe locul 3, aproape imposibil de realizat acum, ci să termine campionatul pe locul 4, iar anul viitor piteștenii să atace promovarea.

„Vreau să felicit echipa gazdă pentru victorie și pentru parcursul pe care l-a avut până acum în liga a doua, cât și în Cupa României. Le urez baftă în returul semifinalei Cupei României cu Mediașul. Despre meci pot spune că nu a fost un joc prea spectaculos. Sibiul, în prima repriză, a avut doar o ocazie la o reluare cu capul. Au avut și acea lovitură de la 11 metri și până la urmă am greșit noi la o fază fixă. Am pierdut marcajul acolo, în careu. Încercăm să formăm o echipă pentru campionatul următor. Sunt o serie de jucători care se află la primul sezon de Liga a 2-a. Încercăm din jocurile pe care le avem să obținem cât mai multe puncte și să ne clasăm cât mai sus posibil. Vrem ca până la final să păstrăm acest loc 4. Cred că ar fi un loc merituos. Chiar dacă am fi ajuns Chindia din urmă, i-am fi ajuns degeaba. Asta nu înseamnă că nu ne-am dorit să câștigăm cele două meciuri. La meciul cu Mioveniul, de acasă, am avut un ghinion teribil. Am ratat un 11 metri la 0-0 și am luat gol în ultimele secunde ale meciului. Per total, nu aș putea spune nu suntem în grafic. Obiectivul echipei a fost o clasare în primele șapte locuri”, a spus Emil Săndoi.

„Liga a 2-a va fi mult mai puternică și interesantă în sezonul următor”

Pentru ultimele patru meciuri rămase de disputat din acest sezon, Săndoi își propune că urmărească mai mult și restul jucătorilor pe care îi are în loc și la care a apelat mai puțin. Antrenorul se gândește deja la următorul campionat, despre care crede că va fi unul și mai greu decât cel actual.

„Președintele clubului, noi, antrenorii, dar și jucătorii ne-am fi dorit să terminăm cât mai sus. Ne-am fi dorit un loc 3, dar, din păcate, este cam greu acum. Mai avem puține jocuri până la final și vom folosi cât mai mulți jucători, pentru că obiectivul este să formăm o echipă puternică pentru anul viitor. Liga a 2-a va fi mult mai puternică decât în acest an. Vom juca cu echipele de tradiție care urcă de la Liga a 3-a. Cred că va fi o Liga a 2-a mult mai interesantă. Călărașiul și Sibiul merită primele două locuri. O arată și clasamentul. Au demonstrat că într-o competiție a la long au făcut puțini pași greșiți. Au destul de puține goluri primite. Au și un joc consistent. Sibiul a format echipa în timp, cu jucători de calitate care se simt în teren. Sibiul a demonstrat în Cupa României că poate să fie o nucă tare și pentru echipele de Liga 1”, a mai declarat Săndoi.

Până la finalul acestui sezon, FC Argeș mai are de jucat cu: CS Balotești (a), CS Afumați (d), Dunărea Călărași (a), Olimpia Satu Mare (3-0), UTA Arad (a).

Articol scris de Marius DUINEA

Marius ANGHEL 08 May. 2018, 09:49 Campionat
Pe aceeași temă