„Să nu pățim ca anul trecut”

21 Sep. 2009, 08:41 Campionat

Cosmin Bodea nu vrea să se repete „scenariul” din sezonul
trecut, când mureșenii au stat pe primul loc aproape tot
campionatul, dar au ratat promovarea pe final.

FCM Târgu Mureș are 4 victorii și două egaluri în primele șase
etape, dar antrenorul Cosmin Bodea rămâne cu picioarele pe
pământ.

„Obiectivul nostru este clasarea în primele șase
poziții la finalul campionatului, dar este devreme să vorbim despre
promovare. Anul trecut am stat pe primul loc trei sferturi din
campionat și am ratat promovarea în Liga I pe final. Nu vreau să o
pățim din nou. Sigur însă că acest început bun ne dă
speranțe”
, a spus Bodea.

Tehnicianul mai crede că nicio echipă nu este favorită la
promovare în Seria Vest. „S-au scurs puține etape și
părerea mea este că doar în iarnă se poate vorbi despre favorite
clare. Cred că Universitetea Cluj și UTA Arad sunt echipele care
s-au întărit, sunt formații puternice, care au declarat că doresc
să promoveze, dar nu sunt singurele favorite. Toate formațiile de
pe primele șase poziții se bat la promovare”
, a mai
zis Bodea.

articol scris de George
STAN

21 Sep. 2009, 08:41 Campionat
Pe aceeași temă