S-au învățat pe locul 1 și nu vor să-l mai cedeze! „Ar fi foarte frumos să încheiem campionatul acolo, în fața unor nume grele din fotbalul românesc”. Cifrele impresionante ale Dunării

Marius ANGHEL 27 Apr. 2018, 10:38 Campionat
S-au învățat pe locul 1 și nu vor să-l mai cedeze!

Dunărea Călărași a câștigat fără probleme meciul de miercuri, de pe teren propriu, scor 3-1 cu „lanterna roșie” Foresta Suceava. Diferența de pe tabelă putea fi însă mult mai mare, partida din cadrul etapei a 31-a a Ligii 2 fiind la discreția jucătorilor lui Dan Alexa, lucru remarcat și de președintele clubului, Florentin Brișan.

Succesul cu Foresta a păstrat pentru a 11-a oară consecutiv Dunărea pe primul loc în Liga 2 și pentru a 12-a oară în acest sezon. Brișan nu vrea ca echipa călărășeană să încheie sezonul pe o altă poziție. Formația pregătită de Dan Alexa a stat pe prima treaptă a podiumului eșalonului secund la finalul etapelor 15, respectiv 21-31. După 31 de etapei desfășurate în acest sezon, Dunărea are un avantaj de trei puncte față de FC Hermannstadt, a doua clasată (77 față de 74 de puncte).

„Cu puțin mai multă concentrare, băieții ar fi putut obține o victorie mai categorică. Am ratat, mai ales în prima repriză câteva ocazii clare. Până la urmă, important e că am câștigat pentru că ne dorim să nu cedăm primul loc până la final. Ar fi foarte frumos să încheiem campionatul pe primul loc în fața unor nume grele din fotbalul românesc (n.r. – probabil se referă la FC Argeș, Ripensia, UTA și Pandurii). Mai avem șase provocări majore. Prima e duminică, în deplasare, cu Luceafărul Oradea. Știm că va fi o confruntare grea, dar mai știu că antrenorul nostru, Dan Alexa, împreună cu ceilalți din stafful tehnic, vor găsi soluțiile astfel încât să obținem încă un rezultat favorabil”, a declarat președintele Dunării, Brișa, după meciul cu Foresta.

În acest campionat al Ligii 2, doar trei echipe au fost lideri. Prima care a fost pe primul loc și a stat acolo de cinci ori consecutiv (etapele 1-5) a fost Ripensia Timișoara, acum aflată abia pe locul 12. FC Hermannstadt, acum în spatele Dunării, a stat însă de cele mai multe ori pe locul 1, în total de 14 ori (etapele 6-14, respectiv 16-20).

Dunărea are și alte realizări cu care se mândrește în acest campionat. După succesul cu Foresta a ajuns la 9 victorii consecutive, dar și la 28 de meciuri în care nu a cunoscut gustul înfrângerii. Mai mult, echipa călărășeană are cel mai bun atac din campionat, cu 63 de goluri înscrise și a doua apărare, cu 20 de goluri încasate. Lider la apărare este FC Hermannstadt, cu doar 11 goluri încasate în 31 de meciuri.

În următoarea etapă, Dunărea joacă duminică, de la ora 11:00, la Sânmartin, cu Luceafărul Oradea. Echipa bihoreană se află pe locul 10, cu 37 de puncte, doar cu 40 mai puține decât călărășenii.

Meciurile pe care le mai are Dunărea Călărași de disputat în acest sezon:

Luceafărul Oradea – Dunărea
Dunărea – Ripensia Timișoara
ASA Târgu Mureș – Dunărea  0-3
Dunărea – Dacia Unirea Brăila
FC Argeș – Dunărea
Dunărea – Chindia Târgoviște
Metaloglobus București – Dunărea

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Cătălin NIȚU
 

Marius ANGHEL 27 Apr. 2018, 10:38 Campionat
Pe aceeași temă