Remiza care continuă criza

12 Sep. 2011, 14:50 Campionat
Remiza care continuă criza

Formația de pe Olt nu a obținut decât un rezultat de egalitate, 0-0, în partida în care a primit vizita celor de la Gaz Metan Severin și rămâne fără victorie în actuala ediție de campionat, cu două puncte acumulate în ierarhia seriei.

Dacă în deplasarea de la Alba Iulia jocul prestat le-ar fi putut aduce primul succes al sezonului, elevii lui Corneliu Papură nu au mai reușit sâmbătă, pe „1 Mai”, o evoluție asemănătoare celei din Ardeal. În confruntarea cu Gaz Metan, aluminiștii au avut un început nesigur de meci, iar echipa vizitatoare trecea pe lângă deschiderea scorului în minutul 4, atunci când mingea șutată din unghi de Bitiș s-a dus prin fața porții slătinene. Oaspeții s-au instalat în jumătatea adversă, însă execuțiile de la la distanță ale lui Boroiban (‘6) și Șaim (‘9) au rămas fără rezultat pe tabelă. Pe măsura scurgerii timpului, aluminiștii au reușit să revină în joc, dar Crețu a ratat reluarea cu capul, în interiorul careului, după o centrare a lui Eduard Stoica (’29). Cosic a fost aproape de autogol la o minge trimisă de Precup de pe partea stângă în fața porții (’36), Ene a reluat cu capul peste transversală (’44), pentru ca șutul expediat de Quist de la 25 de metri să fie reținut de Ștețca (’45).

Nemulțumire în tribune

Formația slătineană a început în ofensivă repriza secundă, însă baloanele expediate spre buturile adverse nu l-au putut surprinde pe goalkeeper-ul mehedințenilor.

Ultima parte a întâlnirii a adus și execuții greșite ale elevilor lui Papură, taxate de spectatorii prezenți pe „1 Mai”. Nou-intratul Surugiu a încercat să înscrie cu un șut din marginea careului, însă Ștețca a fost din nou la post (’82). Fluierul de final a adus dezamăgire pe teren și în tribune, Alro trecându-și în cont doar al doilea rezultat de egalitate în cele patru etape de campionat, într-un sezon al cărui obiectiv este promovarea în Liga I.

Alro Slatina: Marinescu, Pasăre, Grosu, Vișa, Stancu, Sergiu Popescu, Quist, Precup, Eduard Stoica (’62 Dulcea) , Ene (’62 Surugiu), Crețu (’79 Stoianof).

Gaz Metan Severin: Ștețca, Vigariu, Vârtic, Bălău, Cosic, Rusu, Neacșa, Mitic (’84 Mutinho), Șaim (’60 Mirescu), Bitiș, Boroiban (’70 Vancea).

Sursa: Gazeta Nouă

12 Sep. 2011, 14:50 Campionat
Pe aceeași temă