FC Snagov a câștigat, ieri, la scor, restanța din prima etapă a
returului, 4-1 contra FC Botoșani. Antrenorul principal al
ilfovenilor, Laurențiu Reghecampf, era la finalul partidei foarte
mulțumit de jocul echipei sale. Totodată, oficialul a lăudat
reacția jucătorilor după înfrângerea severă din deplasarea de la
Piatra Neamț.
„A fost un meci destul de bun făcut de băieții
noștrii. Mă bucur mult că am marcat multe goluri, am avut și foarte
mult noroc astăzi. Cred că jocul slab pe care l-am făcut la Piatra
Neamț a fost un accident și mă bucur foarte mult de reacția
jucătorilor și sper ca de acum înainte să înțeleagă ce vreau eu de
la ei.”, a spus Reghecampf, care a nu a vrut să
comenteze cererea botoșănenilor de reprogramare a meciului:
„Noi am vrut să jucăm. Am înțeles problema celor de la
Botoșani, se poate întâmpla oricărei echipe”.
Tehnicianul a refuzat deasemenea să comenteze asupra
speculațiilor de non-combat la care a fost supus meciul dintre cele
două echipe, mai ales cel din tur. „Nu mă interesează
acel meci, nu eram acolo, nu știu ce s-a întâmplat. De acum încolo
dacă vreți să mă întrebați despre echipă, să mă întrebați de
săptămâna trecută, de săptămâna asta și ce
urmează.”
Reghecampf a încheiat prin a promite că din sezonul viitor FC
Snagov va avea o echipă mult mai competitivă. „Acum
sunt câțiva jucători cu experiență, nu sunt bătrâni, dar sunt și
foarte mulți jucători tineri. Veți vedea că la anul echipa va avea
altă față”.
FC Snagov a învins, ieri, cu scorul de 4-1, FC Botoșani, într-un
meci contând pentru etapa a 16-a. Golurile ilfivenilor au fost
marcate de Cr. Cristea (8), V. Dinu I (18), V. Dinu II (36) și
Hanca (83), în timp ce pentru moldoveni a înscris Atudorei (7).
Etapa viitoare, ilfovenii vor primi vizita Otopeniului.
Articol scris de Marius
Anghel