UPDATE: Marian Rada a infirmat informațiile conform cărora nu ar fi dorit să semneze actele referitoare la restanțele financiare.
„Eu am semnat demult hârtia, nu știu de unde a apărut informația că eu nu sunt de acord cu cererea conducerii”, a declarat Marian Rada pentru ProSport.
Jucătorii Rapidului au acceptat joi să semneze hârtii prin care să primească eșalonat restanțele financiare. Astfel, giuleștenii trebuie să depună, până vineri, la dosarul de licențiere, documente prin care fotbaliștii sunt de acord să primească eșalonat salariile restante. În afară de fotbaliști, au mai semnat și cei din staff-ul tehnic, plus angajații de la Pro Rapid.
Conducerea clubului speră că după ce Rapid va primi licența, alături de club, vor apărea și oameni de afaceri dispuși să investească în fotbal. Deși inițial mai mulți „oameni cu bani” au declarat că vor veni alături de gruparea feroviară dacă va trece planul de reorganizare, însă planul a fost confirmat pe 31 martie de judecătorul sindic, dar investitorii nu au apărut încă la Rapid.
Prin gestul pe care l-au făcut, elevii lui Viorel Moldovan au dat din nou dovadă de atașament față de club. În acest moment Rapid se află pe locul trei cu 18 puncte, cu două puncte mai puțin decât CSMS Iași și la patru de liderul Seriei I, Unirea Slobozia care nu are drept de promovare. Gruparea ialomițeană nu și-a depus dosarul de licențiere, iar conform articolului 19 din ROAF, echipa care nu indeplinește criteriul financiar, este înlocuită cu următoarea clasată.
Articol scris de Victor STOICESCU