Rapid CFR Suceava a câștigat fără probleme meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, contând pentru etapa a IX-a a Ligii secunde. Sucevenii s-au impus sâmbătă cu 3-0 după o primă repriză foarte bună și au urcat pe poziția secundă în clasament, la egalitate de puncte cu liderul Rapid București.
„Alb-vișiniii” au început în forță partida de pe Areni și în minutul 3 conduceau deja cu 1-0. Semeghin a executat un corner de partea dreaptă, Ciobanu a prelungit cu capul până la Enciu, care, aflat cu spatele la poartă, a înscris de la 3 metri, uzând de o execuție surprinzătoare, cu călcâiul. Atacantul ajuns în această vară pe Areni de la Farul Constanța putea realiza dubla 5 minute mai târziu, însă mingea șutată de el de la marginea careului de 16 metri a nimerit încheietura barelor. La jumătatea primei reprize a fost rândul lui Golofca să iasă la rampă, micuțul mijlocaș de bandă al Rapidului prinzând un șut de senzație, din alergare, care l-a lăsat fără replică pe portarul nemțenilor, Barna. Iar 3-0 s-a făcut câteva zeci de secunde mai târziu, când Bălan a prins un vole de manual, de la 14 metri, după o centrare perfectă venită din flancul stâng, de la Vrabie. Prima parte s-a încheiat cu o mare ratare a lui Popadiuc, suceveanul din atacul Ceahlăului trimițând balonul în bara porții juniorului Niga, în minutul 40.
Văzându-se cu sacii în căruță încă de la jumătatea disputei, fotbaliștii pregătiți de Bogdan Tudoreanu au ieșit mult mai relaxați de la cabine. Chiar dacă jocul practicat de ai noștri nu a fost la fel de consistent ca în primul mitan, ocaziile de gol nu au lipsit la poarta adversă, numai că lui Enciu, Golofca sau Negru le-a lipsit concentrarea când au ajuns în poziții clare de finalizare.
Un succes tonic, așadar, pentru gruparea suceveană, care abordează cu moralul ridicat derby-ul din etapa viitoare din Giulești. Partida se va disputa luni, 26 octombrie, cu începere de la ora 18.00, și va fi transmisă în direct de posturile de televiziune DigiSport și Dolce.
Rapid a evoluat în alcătuirea: Niga – Bălan, S. Ciobanu, Sava (34 Velescu), Semeghin – Golofca, Aeroaiei, Sumanariu (46 Apostol), Vrabie – Negru (68 Sandu), Enciu. Antrenori: Bogdan Tudoreanu, Mihai Guriță și Laurențiu Andrieș.
Ceahlăul a jucat în formula: Barna – Gheorghiu (46 Stahie), Ichim, L. Cazan, Margină – Mateeș, Ștefănescu, Tăbăcariu – Popadiuc (85 Iovu), Căruță (63 Lupei), Chitoșcă. Antrenor: Mihai Ionescu.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU