Rapid așteaptă validarea excluderii „studenților” pentru a se bucura de salvarea de la retrogradare

Mihai Andries 31 May. 2013, 17:18 Campionat
Rapid așteaptă validarea excluderii „studenților

Rapid nu a mai disputat, ieri, partida cu Sportul Studențesc din penultima etapă campionatului Ligii secunde din rațiuni străine de voința alb-vișiniilor. Plecați încă de marți spre București pentru a pregăti cum se cuvine un meci care se anunța capital pentru viitorul grupării sucevene în eșalonul secund, „ceferiștii” au fost anunțați miercuri seară de către oficialii FRF că meciul nu se mai dispută, întrucât gruparea Sportul Studențesc nu a fost programată pentru etapa a XXIX-a.

Această decizie extremă a fost luată ca urmare a faptului că formația patronată de Vasile Șiman nu a achitat baremurile de arbitraj aferente mai multor meciuri disputate în partea a doua a sezonului și a fost luată la solicitarea Comisiei Centrale de Arbitri. Deocamdată, Federația nu și-a expus punctul de vedere final în acest caz, însă Rapid are toate șansele să câștige la „masa verde” partida din etapa a XXIX-a. Mai mult, fiind deja la a doua neprogramare, după cea din prima etapă a returului, cu Farul Constanța, „studenții” bucureșteni trebuie în mod normal să fie excluși automat din campionat, ceea ce ar echivala practic cu salvarea de la retrogradare pentru Rapid.

În acest moment, bucuria în tabăra alb-vișinie este totuși una moderată, toată lumea așteptând un punct de vedere oficial din partea FRF, care, judecând prin prisma prevederilor ROAF, nu poate reprezenta decât o simplă formalitate. Cert este că oficialii grupării Sportul Studențesc au contestat deja decizia neprogramării luată de Federație în cazul lor, această speță urmând să fie judecată la mijlocul săptămânii viitoare, în proxima ședință a Comisiei de Disciplină.

„Noi am mers în Capitală să câștigăm neapărat meciul cu Sportul Studențesc, habar nu am avut de problemele lor. Sunt sigur că am fi reușit să ne impunem fără probleme și pe teren, dacă ținem cont că noi am făcut mai tot timpul meciuri bune în deplasare, iar Sportul Studențesc n-a izbutit să cucerească nici măcar un singur punct în retur, aliniind o formație alcătuită preponderent din copii de 16 și 17 ani”, a declarat tehnicianul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Mihai Andries 31 May. 2013, 17:18 Campionat
Pe aceeași temă