Prodan: „Am venit cu ruleta de acasă”

31 Oct. 2009, 15:08 Campionat
Prodan:**

Ana Maria Prodan e convinsă că echipa sa va câștiga meciul de
astăzi la masa verde, după ce s-a descoperit că porțile arenei
locale a echipei CSM Râmnicu Sărat nu respectă dimensiunile
oficiale prevăzute în regulament. Noul președinte al FC Snagov
susține că lungimea porților era mai mică cu 19 centimetri, prin
urmare organizatorii au încercat să aducă porțile la dimensiunile
normale săpând un mic șanț pe linia porții.

„Abia am plecat de la stadionul din Râmnicu Sărat. A
fost 3-0 și așa va rămâne. Am anunțat că sunt 19 centimetri
diferență între înălțimea oficială și cea întâlnită la porțile
stadionului de la Râmnicu Sărat. Am venit cu ruleta de acasă. L-am
rugat pe primar să cumpere o ruletă, ca să putem măsura. Toata
lumea m-a înjurat că fac eu reguli noi în fotbalul românesc. Dar nu
sunt reguli noi, ci sunt cele stabilite de Federație, ca porțile să
aibă o anumită dimensiune. Am anunțat cu 60 de minute înainte să
înceapă partida, ca dimensiunile porților nu corespund cu cele din
regulament, că se vede și la ochi o diferență de 19 centimetri.
L-am anunțat pe observator că vreau să vorbesc cu arbitrii. Au
luat-o în glumă și mi-au zis că nu pot să vorbesc eu. Le-am zis
măcar să le spună ei, dar fără succes. Am mers împreună cu
delegatul clubului la cabina arbitrilor ca să le spun, dar mi-au
spus că nu am voie să intru, pentru că nu sunt pe foaie. Am
discutat cu delegatul și el le-a explicat. Gazdele au fost anunțate
că trebuie să remedieze problema și ei au făcut un șanț pe centrul
porții, pe care l-au umplut cu var și ziceau că gata, să jucăm. Dar
am zis că nu putem să jucăm așa, pentru că riscăm ca jucătorii să
se accidenteze, nu avem nicio garanție că fotbaliștii nu vor avea
de suferit. Nu se poate în Liga a II-a să ai asemenea stadion.
Ziceau că a jucat și Steaua acolo, dar asta nu schimbă cu nimic
situația. Este la fel de grav, pentru că nu cred eu că înălțimea
porților s-a schimbat de la o etapă la alta, iar asta înseamnă că
alte echipe nu au sesizat”
, a declarat Ana Maria
Prodan, în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu” de la Sport Total
FM.

31 Oct. 2009, 15:08 Campionat
Pe aceeași temă