Prima finală câștigată!

Marius ANGHEL 07 May. 2011, 21:46 Campionat

Febra ultimelor etape ale Ligii a II-a și lupta în cinci în
Seria a II-a pentru două locuri promovabile a atins astăzi cote
maxime într-unul dintre derby-urile din acest final de sezon, parcă
mai încins ca niciodată. La Strejnic, Petrolul Ploiești a întâlnit
Voința Sibiu într-un meci capital pentru ambele formații. „Găzarii”
s-au impus la finalul unui joc pe care l-au dominat de la un cap la
altul, însă numai super-execuția lui Florentin Dumitru a făcut ca
tabela să nu rămână neschimbată. Cele trei puncte urcă echipa lui
Valeriu Răchită în fruntea clasamentului, însă promovarea e departe
de a fi jucată, alte două „finale”, cu CS Mioveni și FC Bihor,
urmând a avea loc în etapele viitoare.

Peste 1200 de fani ai ploieștenilor au luat
cu asalt stadionul din Strejnic pentru a-și încuraja favoriții
într-unul dintre meciurile capitale în lupta la promovare din acest
final de campionat. Suporterii „galben-albaștrilor”, echipați cu
tricouri, fulare și steaguri, simt, mai mult ca niciodată, că
accederea în Liga I, după mulți ani, este atât de aproape și au
uitat de perioada nefastă din ultimele runde pentru a-și încuraja
favoriții. Atmostefa incendiară promisă de fani înaintea derby-ului
a luat startul înainte ca primul fluier al arbitrului să se audă și
a continuat, fără oprire, pe durata tuturor minutelor de joc.

În teren, Petrolul a început, ca de fiecare dată acasă, cu
asediu la poarta vizitatorilor. Minutele de foc au fost trecute
fără emoții de Voința Sibiu, echipă ce și-a stabilit bine tactica
și a abordat partida cu o formație ultra-defensivă, cinci fundași,
un închizător și trei mijlocași mobili spre apărare. Pelici și-a
aliniat jucătorii în fața „lupilor” pe două linii, astfel șansele
reale de gol la poarta lui Zăvoi au lipsit. Mai mult, dacă faze
încinse la poartă nu au existat, tensiunea jucătorilor a adus și
primele clinciuri la mijlocul terenului. Olteanu a căzut victimă
atacurilor dure, fundașul stânga fiind schimbat după numai 10
minute de joc cu Caius Lungu.

Prima mare ocazie și singura a gazdelor în 45 de minute a venit
după o fază fixă. Centrarea din corner peste tot grupul de jucători
a fost trimisă de Duru, de la șase metri, cu poarta goală,
milimetric pe lângă bara lui Zăvoi. Faza din minutul 26 avea să fie
trăită la intensitate maximă și de cei 40 de fani sibieni ce au
intrat pe „stadion” de-abia în minutul 22. Galeria oaspeților a
fost primită neospitalier de către ploieșteni, aceștia fiind
„cantonați” în spatele porții lui Zimmermann, în picioare, pe
spațiul unui teren cu zgură împrejmuit cu plasă.

Iulian Popa a pus capăt primului mitan cu o ocazie rară la
poarta prahovenilor, șutul din afara careului al singurului atacant
al sibienilor trecând la o palmă de vinclul lui Zimmermann.

Petrolul și-a intensificat forcingul după reluare,
partea a doua jucându-se, aproape în întregime, în jumătatea
adversă. Cataramă (50), șut din 10 metri puțin peste, Buhăescu
(53), blocat de Apostol în careul mic, și Oprița (67), cap din 6
metri scos de sub transversală de Zăvoi, au prefațat golul ce avea
să vină într-un târziu. Sseppuya a scos o lovitură liberă la
marginea careului în urma unei acțiuni în care a reușit să țină mai
mult mingea la picior, iar Florentin Dumitru (84) aducea extazul în
tribune cu o super-execuție. Tehnicul mijlocaș a așezat mingea
parcă cu mâna în vinclul din dreapta lui Zăvoi și mirosul victoriei
adia pe arena de la Strejnic.

Reușita „găzarilor” i-a făcut pe aceștia să repete greșeala din
meciul cu Iașiul și să se retragă cu tot efectivul în propria
jumătate. Ultimele minute s-au jucat cu sufletul la gură, cu Sibiu
propulsat în atac și Petrolul dârdâind în apărare, însă de această
dată norocul le-a fost de-o parte. Salvatori au fost Tudor, plonjon
în fața șutului lui Popa (90), și Zimmermann cu două respingeri
providențiale, într-un interval de șase minute de prelungiri în
care tot stadion fierbea.

În urma victoriei la limită și profitând de egalul Bihorului,
Petrolul se reinstalează în fruntea clasamentului, în timp ce
Voința rămâne la patru puncte în spatele locului doi, cu șanse
matematice la promovare. Greul de-abia acum începe.

Petrolul Ploiești –
Voința Sibiu 1-0

Fl. Dumitru (84)

Petrolul: Zimmermann – Tudor, Benga,
Ljubinkovic (cpt), P. Stoica – Cataramă (65 Stănescu), Duru, Fl.
Dumitru, L. Mihai (46 Sseppuya) – Oprița, Buhăescu (85 Cr.
Vlad)
Antrenor: Valeriu Răchită
Voința: Zăvoi – Bunea, Forika, N. Grigore (cpt),
D. Apostol, I. Olteanu (10 C. Lungu) – Miclea – Hallmen (68
Cârstean), Tătar, Neguț (73 Szabo) – I. Popa
Antrenor principal: Alexandru Pelici

Articol și foto de Marius
ANGHEL

Marius ANGHEL 07 May. 2011, 21:46 Campionat
Pe aceeași temă