Energeticianul își reia meciurile oficiale contra uneia dintre cele mai puternice echipe din Liga 2. În etapa a 22-a, la Petroșani ajunge Universitatea Cluj. Partida programată sâmbătă, de la ora 13:00, pe stadionul Jiul, este așteptată cu sufletul la gură.
Antrenorul, oficialii, jucătorii Energeticianului, cu toții promit că își vor face datoria și nu vor pleca capul în fața uneia dintre echipele cu tradiție în fotbalul românesc. „Din prima zi, de la reunire, am așteptat cu nerăbdare acest moment. Chiar dacă evoluțiile din meciurile de pregătire nu au fost la nivelul nostru de așteptări, am încredere foarte mare în acest grup. Am întâmpinat probleme în procesul de pregătire din cauza vremii nefavorabile de la Petroșani și nu am reușit să ne antrenăm cât ne-am propus din puncte de vedere tehnico-tactic. Totuși, săptămâna aceasta am încercat să mai reglăm unele aspecte pe ultima sută de metri”, spune cel mai tânăr antrenor din liga a doua, George Zima (29 de ani).
Antrenorul Energeticianului este optimist înaintea jocului cu Universitatea și al returului campionatului și pariază pe tinerii săi jucători. „Dincolo de așteptări, am o dorință foarte mare: de a mă bucura de un rezultat pozitiv alături de băieți. În primul rând pentru ei, deoarece merită și formează o echipă tânără, cu o medie de vârstă de 21 de ani. Vom trata fiecare joc ca și cum ar fi ultimul și am avea nevoie de victorie. Nu jucăm sub presiune, dar trebuie să conștientizăm, fiecare dintre noi, că ne așÂteaptă un retur greu, pe care doar prin atitudine și unitate de grup îl putem încheia poziÂtiv”, spune Zima.
„Vin ca favoriți la Petroșani, dar nu îmi este teamă”
Cu Bogdan Lobonț pe banca tehnică, „U” Cluj țintește revenirea în elita fotbalului românesc. De acest lucru este conștient și antrenorul George Zima. „Sâmbătă vom întâlni un club puternic. Are ca obiectiv obligatoriu promovarea în Liga 1, are în componență jucători cu experiență la un nivel superior și de calitate individuală, iar pe banca tehnică are un nume consacrat în fotbalul românesc. Vin ca favoriți la Petroșani și prin prisma locului ocupat în clasament, dar nu îmi este teamă. Acest cuvânt nu face parte din filozofia mea despre fotbal. În primul rând, este un sport pe care trebuie să-l jucăm cu suflet și pasiune, dincolo de toată dezvoltarea financiară de care are parte. Îi respectăm, dar vom da totul pentru a încurca calculele hârtiei de dinainte de joc. Motivația pentru acest joc și nu numai a început din prima zi de când am reluat antrenamentele”, transmite antrenorul Energeticianului.
Discursuri motivaționale
George Zima apelează la orice mijloc de fair-play pentru a-și motiva jucătorii și pentru a-i menține conectați la partidele din campionat. „Am încercat de la primul contact avut cu jucătorii să le insuflu această dorință și ambiție de a juca mereu la capacitate maximă și de a da totul pe teren. Unii au fost mai receptivi, cu alții mai am de lucrat la acest aspect. La antrenamente sunt implicat activ și îi țin mereu conectați la ceea ce le cer. Am mai încercat să-i motivez cu citate, pe care le-am lipit în vestiar la fiecare jucător în parte și țin uneori discursuri motivaționale pentru a le reaminti că ei, dincolo de un meci, au un vis și un obiectiv în viață pentru care trebuie să dăruiască totul ca în final să fie îndeplinit”, a explicat George Zima.
Mesaj de încurajare și de la conducere
Pentru primul meci din noul an, președintele Energeticianului își dorește o susținere cât mai mare din parte suporterilor. „Ne dorim să vină cât mai multă lume alături de echipă. Ne dorim să le facem oamenilor din Vale o surpriză plăcută. Pe această cale le mulțumim pentru susținere celor din Consiliul Local Petroșani, dar și primarului Tiberiu Iacob-Ridzi. Am încredere în atitudinea jucătorilor și eu cred într-un rezultat favorabil. Chiar dacă pornim cu șansa a doua, eu cred în actuala noastră echipă, chiar dacă este una tânără și dornică de afirmare. Să nu uităm că îi avem în echipă pe căpitanul Dani Lung, pe golgheterul Vlad Rusu, jucători ce pot ajuta echipa prin plusul lor de experiență”, a fost mesajul transmis de președintele Alin Zgripcea.
Sunt așteptați 150 de fani clujeni
Aproximativ 150 de suporteri ai Universității Cluj și-au anunțat prezența la acest meci de la Petroșani. Pe vremuri, galeria Jiului și cu cea a Clujului erau prietene, ambele cluburi având și ceva în comun. Anul acesta sărbătoresc 100 de ani de existență.
„Noi îi așteptăm cu drag la meci. Au spus că vor afișa bannere prin care vor marca împlinirea celor 100 de ani. Sperăm ca și echipa noastră să aibă parte de o susținere pe măsură”, a declarat Alex Cioara, responsabil cu ordinea și siguranța clubului Energeticianul.
Articol scris de Loredana JUGLEA