„Practicăm cel mai frumos fotbal din seria a doua”

30 Oct. 2011, 14:30 Campionat

FC Maramureș mai reușit un rezultat surpriză în Seria a II-a a Ligii a II-a după victoria în fața arădenilor de a UTA. Antrenorul băimărenilor spune că echipa sa practică cel mai frumos fotbal sin serie. Buia recunoaște că fotbaliștii săi încă fac greșeli în defensivă. Totodată, acesta și-a felicitat adversarul.

„Suntem o echipă mică cu jucători foarte tineri, dar care practicăm poate cel mai frumos fotbal din seria a doua. Păcat însă că pe faza defensivă facem greșeli destul de mari. Noi nu am lucrat până acum la acest capitol, adică să facem joc bazat pe faza de apărare și acest lucru s-a văzut și astăzi. Însă dacă la Severin etapa trecută am pierdut pe final, de această dată norocul a fost de partea noastră.

Îi felicit pe băieții mei pentru că au crezut pană la final în această victorie. Asemenea emoții nu am mai trăit de pe vremea când eram jucător. A venit timpul să le trăiesc și de pe banca tehnică. De asemenea, felicit echipa oaspete care a practicat un joc frumos. UTA este o echipă puternică și foarte bine organizată, care merită tot respectul”, a spus Romulus Buia.

În urma acestei victorii, FC Maramureș a acumulat 14 puncte și a urcat pe poziția a 9-a a Seriei a II-a.

Articol scris de Alin Boțioc

30 Oct. 2011, 14:30 Campionat
Pe aceeași temă