Popovici: „Era cât pe ce s-o pățim”. Cum explică antrenorul Bacăului evoluția incredibilă a scorului în meciul cu Rapid

Marius ANGHEL 04 May. 2015, 12:36 Campionat

Băcăuanilor le-a trecut glonțul pe la ureche în meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, în fața echipei Rapid CFR Suceava, scor 4-3. Jucătorii pregătiți de Cristi Popovici au avut un început furtunos de meci, au înscris de trei ori în doar 17 minute și păreau că-și vor asigura cu ușurință toate cele trei puncte în etapa a 5-a a play-off-ului Seriei I.

Neagu (2), Vraciu (8) și Dumitriu (17) au punctat pentru 3-0, iar evoluția din teren promitea și alte reușite. Nu au mai picat în prima repriză ci abia în a doua, atunci când s-au înscris și mai multe goluri. Execuția lui Georghiciuc (53) părea să fie golul de onoare al sucevenilor pe stadionul Letea, însă finalul avea să fie unul palpitant. În ultimele cinci minute s-au marcat încă trei goluri.

Primul care a reaprins jocul a fost Vornicu. Acesta a făcut 2-3 în minutul 89, iar Marinkovic (90) l-a urmat și a egalat în minutul următor din lovitură de pedeapsă. Nu s-a terminat la egalitate, deoarece Neagu a mai punct și el o dată în minutul 90+4 dintr-un alt penalty. Băcăuanii s-au impus cu emoții cu 4-3, deși la începtul jocului erau convinși de un succes ușor.

VEZI CRONICA meciului și GOLURILE în format VIDEO

La finalul meciului de la Bacău, singurul tehnician prezent la conferința de presă a fost Cristian Popovici, antrenorul oaspeților, Bogdan Tudoreanu, refuzând să dea ochii cu jurnaliștii. „A fost un meci spectaculos, pe care puteam să-l decidem încă din prima repriză. N-am reușit acest lucru, ba, mai mult, după ce am ratat în mai multe rânduri golul de 4-1, era cât pe ce s-o pățim, fiind egalați în minutele de final. La pauză i-am avertizat pe jucători că se poate întâmpla orice. Sincer, mi-a fost teamă de o întorsătură de situație, mai ales că nu am stat bine fizic. Nu mă poate mulțumi faptul că am luat trei goluri, dar mă bucur că am câștigat jocul”, a declarat Popovici, citat de desteptarea.ro.

Prima experiență de acest gen ca antrenor

Popovici a dezvăluit că s-a aflat, pentru prima dată în cariera sa de antrenor, într-o astfel de ipostază în care scorul a evoluat așa de spectaculos. „Doar ca jucător mi s-a mai întâmplat ceva asemănător. Îmi amintesc că jucam la Aerostar și că am întâlnit Tractorul Brașov într-un meci pe stadionul Municipal. Atunci am avut 4-0, însă brașovenii au revenit, meciul încheindu-se cu scorul de 4-4. Asta s-a întâmplat în urmă cu mai bine de 25 de ani”, a relatat Popovici, citat de aceeași sursă.

În urma rezultatului de sâmbătă dintre cele două echipe, SC Bacău și-a păstrat locul al 5-lea în play-off-ul Seriei I, însă s-a apropiat la cinci puncte de Rapid CFR Suceava, clasată pe 4, iar weekendul următor are loc revanșa.

Foto și video: SC Bacău

Marius ANGHEL 04 May. 2015, 12:36 Campionat
Pe aceeași temă