Popovici e precaut înaintea meciului cu Dinamo II

22 Oct. 2009, 13:57 Campionat
Popovici e precaut** înaintea meciului cu Dinamo II

Antrenorul formației FC Botoșani a declarat că meciul cu Dinamo
II nu este dinainte câștigat, chiar dacă adversara de sâmbătă ocupă
ultima poziție din clasament și nu a adunat în zece etape decât
patru puncte.

„Cel mai important este să nu privim clasamentul și să
ne gândim că jucăm cu ultima clasată, ci că jucăm cu Dinamo II,
fiind o echipă care aduce în sânul ei jucători de perspectivă care
ar putea face pasul către prima echipă. Prin această prismă jocul
trebuie tratat foarte atent pentru că ar putea exista tentația la
jucatorii noștri gândindu-se că Dinamo II are 4 puncte și să pară
la prima vedere un meci ușor, lucru cu care eu nu sunt de acord și
sunt convins că vom avea un joc dificil. Trebuie să ne vedem de
interesul nostru și să câștigăm. Sigur e posibil orice rezultat la
fotbal, ca în Champions League, cine se gândea că Urziceni o sa
bată de asemenea manieră la Glasgow, cine se gândea că Rubin o să
bată la Barcelona, surprize pot apărea oricând, dar speram să nu se
întample la Botoșani”
, a declarat joi, la conferința
săptămânală de presă, Cristi Popovici.

sursa:
botosaneni.ro

22 Oct. 2009, 13:57 Campionat
Pe aceeași temă