Poli versus Poli, episodul 3, în Vinerea Mare! Cosmin Petruescu spune care ar fi cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă jucătorii săi

Anda DELIU, Marius ANGHEL 24 Apr. 2019, 16:38 Campionat
Poli versus Poli, episodul 3, în Vinerea Mare!** Cosmin Petruescu spune care ar fi cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă jucătorii săi

ASU Politehnica va fi gazda celei de-a treia confruntări directe cu rivala din oraș ACS Poli, vineri, de la ora 19:00, pe „Dan Păltinișanu”. În trecut, prim-divizionara ACS, care susține că deține palmaresul, a eliminat echipa susținută de galeria CVUCS din Cupa României. În turul campionatului însă, ASU s-a impus pe Electrica, astfel că scorul general este, momentan, de 1-1.

Cosmin Petruescu, antrenorul celor de la ASU, vede echilibrate cele două echipe în formula actuală. „Ne aștepată o altă partidă extrem de dificilă împotriva unui adversar incomod și extrem de motivat pentru acest joc. Cea mai mare greșeală pe care putem să o facem ca și club, ca și staff, ca și jucători, ar fi să tratăm meciul prin prisma actualei pozițiilor actuale din clasament ale celor două echipe. Poziția lor este influențată de ceea ce s-a întâmplat în prima parte a campionatului din cauza pe care ei le cunosc foarte bine. În acest retur de campionat, adversarii noștri au adunat 13 puncte. Au pierdut trei jocuri în campionat, cu Clinceni, Chindia și UTA, la început de sezon. Sunt suficiente motive pentru a trata jocul cu maximă seriozitate. Noi suntem o echipă care am arătat un fotbal destul de bun. În ultimele etape am pierdut un singur meci, avem un moral bun. Suntem încrezători că putem obține cele trei puncte”, a precizat Petruescu.

„Suntem pregătiți pentru acest joc și nu cred că vom fi surprinși”

La ASU vor lipsi Schieb și Munteanu. Petruescu spune că și ACS-ul traversează o formă destul de bună. „În acest retur au acumulat 13 puncte, câte am acumulat și noi. Au golaverajul de 10-10, noi stăm mai bine, avem 11-6. Față de echipa din tur, doar Dorin Codrea se mai regăsește în lot. Au și ei jucători cu experiență internațioală, mă refer la Sidorenco, Țîgîrlaș și Calugher. Vin după 11 etape, problema lipsei de omogenitate nu se mai pune, au o formă sportivă destul de bună. A venit Vivi Răchită, un un antrenor cu o bogată experiență. Pot evolua în mai multe sisteme de joc. Meciul trecut au început în 4-3-3 și au trecut apoi în 4-4-2 și au pus o presiune mai mare când au jucat cu doi atacanți, frecvența acțiunilor de poartă a fost mai mare. Suntem pregătiți pentru acest joc și nu cred că vom fi surprinși indiferent de primul 11 al celor de la ACS”, a mai spus Petruescu.

Jucătorii de la ASU consideră că ei joacă la adevărata Poli

Altfel, deși ambele echipe au apărut în 2012 în actuală formă, ACS-ul – prin mutarea echipei din Recaș, iar ASU – prin preluarea de către suporteri a unei echipe studențești de Liga a 6-a care exista de la începutul mileniului, fotbaliștii consideră că se poate discuta care e adevărata Poli.

Mihai Ene crede că echipa sa are plusul suporterilor. „Sunt dornic să mă alătur echipei. Este un meci foarte greu și ar fi o greșeală să îi tratăm după poziția din clasament. E totuși o situație complicată, dar putem spune că avem un plus, deoarece avem suporterii de partea noastră. Cred că va fi mai multă lume ca la meciul cu Ripensia, tocmai din cauza suporterilor care sunt foarte vehemenți când vine vorba de adevărata Poli”, a declarat Mihai Ene, care avea doar 13 ani când a dispărut adevărata Poli, iar acum revine după o perioadă în care a fost accidentat.

În vârstă de 23 de ani când a dispărut Politehnica lui Marian Iancu, cea care umplea stadioane și făcea performanță, Ionuț Plămadă a studiat viitorul adversar. „Un meci foarte important pentru noi, cu o echipă bună, un meci al orgoliilor, în care locul din clasament nu contează. Este un meci între două echipe timișorene, două echipe bune. Cred că va ieși un meci frumos, un meci spectaculos, pentru că ambele echipe se cheamă Poli. Suporteri vor susține adevărata Poli. Pe ACS I-am urmărit în meciul cu Metaloglobus. Mi s-au părut o echipă bună, care joacă bine. Cred că e mai bine că meciul e în nocturnă și va veni mai multă lume”, a spus Plămadă.

În meciul tur, desfășurat pe arena Electrica, în fața a circa 800 de spectatori, ASU Politehnica s-a impus cu 2-1. ACS Poli a condus în prima repriză după golul lui Cristian Melinte (13), iar adversarii au întors rezultatul prin Ioan Mera (65) și Bogdan Bozian (70).

Înaintea desfășurării etapei a 32-a, ASU Poli e pe locul 10, cu 38 de puncte. ACS Poli are 23 de puncte și ocupă locul 19, retrogradabil, iar o înfrângere o poate „răstigni” chiar în seara Vinerii Mari. Jocul are loc de la ora 19:00, pe „Dan Păltinișanu”, și nu va fi televizat, dar poate fi urmărit în format LIVE-TEXT pe Liga2.ro, singurul site național care se ocupă, exclusiv, de ligile inferioare din România.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Emanuel Titus ILIEȘI / Mediafax foto

Anda DELIU, Marius ANGHEL 24 Apr. 2019, 16:38 Campionat
Pe aceeași temă