Despărțite de 12 puncte, echipele clasate pe ultimele două trepte ale podiumului se întâlnesc astăzi, de la ora 18, în derby-ul etapei a XXI-a.
Dacă Poli Timișoara mai are emoții doar în privința licenței, fiindcă e aproape imposibil să fie detronată în clasament, Gaz Metan Severin speră să-și păstreze locul trei la finele sezonului. Ultima treaptă a podiumului poate aduce promovarea, iar Chindia, Alro, UTA și Argeș așteaptă pasul greșit al severinenilor. După remiza albă de la Piatra-Olt, Marian Bondrea știe că are nevoie de un rezultat pozitiv pentru nu-și complica situația din clasament. Tehnicianul craiovean e convins de dificultatea partidei, dar crede că Poli poate fi învinsă. „Nu știu dacă este cel mai dificil meci. În fotbalul de astăzi toate jocurile sunt la fel grele. Importantă e abordarea. Întâlnim Poli Timișoara, o echipă titrată, care a jucat la nivel înalt în primul eșalon, o echipă care are jucători ce valorează milioane de euro. Din aceste punct de vedere, cred că pentru noi, o echipă înființată la începutul sezonului, acest meci poate fi considerat o sărbătoare. Dacă privim și clasamentul, îl putem numi și un derby. În fond, se întâlnesc echipele clasate pe locurile doi și trei. Orice echipă poate fi învinsă. Avem și noi destule atuuri, ca să ieșim câștigători”, a spus Bondrea, gândindu-se că echipa sa poate profita și de haosul de la Timișoara.
Fără Vancea
Gaz Metan nu poate conta pe Cosmin Vancea, Patrian Trifu, Ionuț Mitroi și Bogdan Mustață, ultimii trei acuzând probleme medicale. „Cred că suntem pregătiți de acest meci. Din păcate, ne lipsește Vancea, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. E un jucător important, iar noi nu prea avem soluții în linia de atac. Mai avem și alte probleme de lot, dar sper ca cei care vor juca să dea dovadă de o ambiție suplimentară, să arate publicului severinean că se dorește formarea unei echipe competitive, care vrea să aducă satisfacție acestui oraș”, a spus Bondrea.
Program dificil în continuare
Victoria ar fi benefică și pentru moralul jucătorilor, care în următoarele trei etape vor întâlni Unirea Alba Iulia, Gloria Bistrița și UTA, de asemenea echipe cu pretenții de Liga I. „Nu va fi simplu, dar o victorie ar însemna ceva pentru viitorul nostru. Am avea un punct de plecare. Suntem angajați în lupta pentru primele locuri. Totodată, vrem să formăm o echipă, pentru că ne lipsește omogenitatea, dar sperăm să compensăm prin dorința de afirmare”, a precizat Bondrea.
Articol și foto de Mircea OGLINDOIU