Plătiți cu banii de pe bilete

17 Nov. 2009, 13:44 Campionat
Plătiți cu** banii de pe bilete

Neplătiți de mai multă vreme și după ce au intenționat să nu
intre pe teren la meciul cu Petrolul Ploiești, jucătorii Gloriei
Buzău și-au primit în cele din urmă o parte din bani.

Acest lucru s-a întâmplat duminică, imediat după partida sus
amintită când directorul sportiv Dan Tulpan a intrat în vestiar
oferindu-i lui Marincău suma de 85 de miloane de lei vechi pe care
s-o împartă cu ceilalți coechipieri. Banii respectivi au provenit
din vânzarea biletelor la jocul dintre formațiile de tineret ale
României și Letoniei, vreo 70 de milioane, iar restul încasări de
la meciul cu Petrolul.

După aceea oficialul Gloriei i-a invitat pe jucători la un mic
și o bere la un local de lângă stadion. Situația devine însă din ce
în ce mai critică, având în vedere faptul că prin visteria clubului
bate crivățul, iar datoriile cresc de la o zi la alta. Conform
celor declarate de Tulpan, zilele acestea trebuie achitată urgent
suma de 10.000 de euro celor de la Dunărea Galați reprezentând o
nouă tranșă din acea datorie mai veche pentru transferul lui Mihai
Nejneru.

Pe lângă asta Gloria mai are de dat bani și celor doi portari
Cristi Stoicescu și Tomislav Arcaba aproximativ 10000 de euro după
ce în vară aceștia și-au depus memoriu. Cei din conducerea clubului
au precizat că până acum peste 110.000 de euro au fost cheltuiți
numai pentru stingerea litigiilor cu mai mulți jucători și
achitarea baremurilor de arbitraj restante încă din campionatul
trecut.

Articol scris de: Adi
SOARE

17 Nov. 2009, 13:44 Campionat
Pe aceeași temă