Pierderea grea pentru UTA pentru restul sezonului. Unul dintre cei mai vechi și constanți jucători din lot s-a accidentat grav și va sta cel puțin jumătate de an pe tușă.
Fundașul Alexandru Manea (28 de ani) a ieșit accidentat în repriza secundă a partidei cu CS Mioveni (scor 2-1), desfășurată miercuri, 28 noiembrie, a efectuat între timp un RMN la Timișoara, iar verdictul medicilor a fost crunt: ruptură a ligamentelor încrucișate ale genunchiului drept, anunță Sport Arad. Jucătorul se va opera în curând, iar timpul de refacere durează cel puțin șase luni.
„Este prima accidentare gravă din carieră, nu știu cum mă voi comporta departe de gazon atâta timp. Sper ca săptămâna viitoare domnul doctor Radu Prejbeanu să mă programeze la operație, iar dacă lucrurile merg bine sper să reiau pregătirile cu echipa în iunie, iulie. Sunt sigur că echipa se va descurca și fără mine, e – totuși – bine că vine perioada de vacanță în care se mai pot face și transferuri”, a spus fundașul utist pentru sursa citată.
Alături de Paul Copaci și Samba Benga, Alexandru Manea a fost cel mai utilizat fundaș în acest sezon de UTA. În cele 20 de etape desfășurate până acum, jucătorul a evoluat în 18 dintre ele, în toate ca titular, și a marcat și două goluri, cu Metaloglobus (6-1) și Energeticianul (1-1).
Manea, originar din Ineu, joacă la actuala UTA din 2015, iar în cariera sa a mai trecut și pe la CSMS Iași, Gloria Arad, vechea UTA sau FC Caransebeș.