„În primul rând felicit echipa Petrolul pentru
victorie. Au o echipă care într-adevăr își va pune amprenta asupra
acestui campionat și cred că va avea prima șansă pentru
promovare”, așa și-a început Marius Baciu discursul
după terminarea partidei de ieri, pe care echipa sa a pierdut-o cu
scorul de 2-0, împotriva Petrolului Ploiești. Antrenorul Unirii
Alba Iulia nu a fost totuși supărat pe echipa sa și a recunoscut
superioritatea adversarului: „Nu pot să nu-mi felicit
și echipa mea pentru efortul depus. Păcat că nu am reușit să
marcăm. Am avut și noi câteva oportunități, dacă reușeam să
înscriem, poate altfel era soarta partidei. Știam că sunt foarte
periculoși la faze fixe. Nu mai contează acum. Sunt trei puncte
pentru Petrolul, îi felicit și le urez baftă în
continuare”
Baciu a dezvăluit proiectul pe care se bazează echipa din Alba
Iulia și anume: promovarea tinerilor jucători. „Noi ne
dorim să construim o echipă. Avem jucători foarte tineri, am jucat
cu jucători din 93 în teren. Avem câțiva copii pe care încercăm
să-i aducem la un nivel cât mai bun, să-i promovăm, pentru că este
foarte greu să aducem jucători scumpi. Aceasta este strategia
noastra la ora actuală, să promovăm câți mai mulți copii din
propria pepinieri, dar ne va trebui foartă multă minte și
răbdare”
Cât despre promovare, antrenorul Unirii știe cine va fi principala
candidată, în schimb speră ca pentru locul doi să se bată și echipa
pe care o antrenează. „Nu-i ușor pentru toți pentru că
sunt echipe care pot să încurce, sunt echipe care nu înseamnă nimic
și poate să pună probleme. Cu o concentrare foarte mare, Petrolul
nu cred că o să aibă probleme, iar pentru locul doi se vor bate mai
multe echipe, printre care sper să fie și Alba Iulia. Cred că
Petrolul va ocupa poziția întâi. Eu le doresc succes. O
merită.”, a concluzionat Marius Baciu.
După înfrângerea de duminică, Unirea Alba Iulia va încerca etapa
viitoare să recâștige punctele pierdute la Strejnic, atunci când
vor întâlni, pe teren propriu, pe Gaz Metan CFR Craiova.
Articol scris de Marius
ANGHEL