Petrolul învinge dramatic UTA Arad!

Andries Mihai Marius 26 Mar. 2011, 18:28 Campionat

Meci nebun, astăzi, la Strejnic, acolo unde Petrolul s-a impus
cu 3-2 în duelul cu UTA Arad, după ce, la pauză, oaspeții conduceau
cu 2-0. Din ambiția extraordinară a elevilor lui Vivi Răchită s-a
născut o repriză a doua de povestit nepoților, „lupii” reușind să
răstoarne soarta jocului și să demonstreze că au, în continuare,
puterea de a se lupta pentru promovare.

Pentru Petrolul, coșmarul trăit, săptămâna trecută, la Alba Iulia,
s-a prelungit cu încă o repriză. „Găzarii” au început meciul de
astăzi cu „handicap”, atâta vreme cât, după doar cinci minute,
centralul Cristian Balaj a văzut fault la un duel între Ljubinkovic
și Varga, dându-i posibilitatea lui Voiculeț să meargă la punctul
de la 11 metri și să deschidă scorul. Din acel moment, „lupii” au
declanșat cursa de urmărire, cu un „cap” al lui Plecanciuc (8) ce a
trecut la o palmă de bara din stânga lui Andrei Vlad, apoi cu un
posibil penalti neacordat la Buhuși (16), la o fază la care
„decarul” ploieștenilor a scăpat singur cu portarul advers, și cu o
nouă ocazie irosită tot de Plecanciuc (30), un șut de la 14 metri,
lateral dreapta, pe lângă colțul lung.

Însă, în plină dominare ploieșteană, Voiculeț (32), „lipit” de
tușa din dreapta, a prins un șut neverosimil de la 30 de metri,
traiectoria balonului, influențată și de vântul puternic,
păcălindu-l pe Zimmermann. UTA a intrat, astfel, cu două goluri
avantaj la cabine, dar și cu un om mai puțin, juniorul Chindriș
văzând cel de-al doilea „galben” în prelungirile primei
reprize.

Petrolul a reluat asediul după pauză, dar, cel puțin pentru o
perioadă de timp, norocul n-a fost de partea amfitrionilor. Oprița
(50) a fost aproape de gol cu o reluare din apropiere, dar Varga a
respins de pe linia porții, apoi Andrei Vlad (54) s-a opus la
„torpila” expediată de Benga, de la 18 metri, și tot el a reținut,
în doi timpi, la o lovitură de cap a lui Plecanciuc (57).

Reduta arădeană a cedat, până la urmă, după o ora de joc, atunci
când Ignea l-a agățat pe Benga în careu, iar Oprița (61) a
transformat fără emoții penaltiul. Buhuși (70) a văzut, și el, al
doilea „galben”, astfel încât ultimele 20 de minute s-au jucat, din
nou, în egalitate numerică. Pe teren, însă, a existat doar o
singură echipă, iar Oprița (78) a restabilit echilibrul cu o
execuție fabuloasă, un șut de la 14-15 metri, lateral dreapta, la
colțul scurt, direct în vinclu.

UTA s-a prăbușit definitiv în fața „tăvălugului” petrolist, iar
Benga (84) a aruncat în „aer” tribuna de la Strejnic, aducând
victoria cu o lovitură de cap, de la patru metri, lateral stanga,
la care Andrei Vlad n-a putut decât să-și împingă balonul în
plasă.

Petrolul a câștigat, astfel, un meci extrem de important, care-i
permite să rămână, cu șanse mari, în cursa promovării. Un test al
caracterului pe care jucătorii l-au trecut cu brio și, dacă vreți,
un bun prilej de a-și cere scuze în fața suporterilor după
accidentul de la Alba Iulia.

FC Petrolul – UTA Arad
3-2 (0-2)

Oprița (61-pen, 78), Benga (84) / Voiculeț (5-pen, 32)

FC Petrolul: Zimmermann – Cârjă, Ljubinkovic
(cpt), Plecanciuc, P. Stoica – Duru (35 Cataramă), Benga – Oprița,
Buhuși, Fl. Dumitru – C. Stoica (44 Buhăescu, 86 Cr. Vlad). Manager
general: Valeriu Răchita
UTA: A. Vlad – Bălan, Pascariu (cpt), Pocuca,
Diarra – Purece (65 Neagoe), Chindriș, Varga (87 Capătă), Năbădan –
Voiculeț, Drăgan (46 Ignea). Antrenor principal: Roland Nagy

Au arbitrat: Cristian Balaj – Paul Dimancea și Costin
Florescu.

Cartonașe galbene: Ljubinkovic, Buhuși (2), Cr. Vlad / Purece,
Chindriș (2), Voiculeț
Eliminări: Buhuși (70) / Chindriș (45+1)

Sursa: fcpetrolul.ro

Foto: Cosmin
Manea

Andries Mihai Marius 26 Mar. 2011, 18:28 Campionat
Pe aceeași temă