Petrolul începe noul sezon al Ligii 2 contra echipei care i-a luat patru puncte în ediția trecută: „Pentru noi, fiecare meci va fi un derby”. Ce spune Grigore despre aducerea lui Teixeira

Marius ANGHEL 18 Jul. 2019, 20:05 Campionat
Petrolul începe noul sezon al Ligii 2 contra echipei care i-a luat patru puncte în ediția trecută:

Dacă Rapid a tras din urnă bila cu numărul 1 și a spus, prin reprezentantul ei, că își dorește să încheie sezonul de Liga 2 pe prima poziție în clasament, pentru a promova, locul 1 fiind, de altfel, obiectivul impus, Petrolul s-a ales la tragerea la sorți pentru stabilirea programului ediției 2019/2020 cu numărul 12, după ce a solicitat să joace în prima etapă în deplasare. Iar traseul generat de numărul 12 i-a adus ca prim adversar o echipă care în campionatul trecut i-a făcut mari probleme.

Petrolul debutează în noul sezon al Ligii 2 pe terenul celor de la Metaloglobus. În primul weekend al lunii august, ploieștenii revin la București și vor întâlni formația care pe teren propriu a câștigat cu 1-0, iar pe „Ilie Oană” a obținut un egal, scor 1-1. În lotul formației din Capitală sunt și câțiva jucători care în trecut au jucat la Petrolul.

Apoi, „lupii” întâlnesc trei echipe cu pretenții. Primul joc acasă îl vor avea cu UTA, apoi se vor deplasa la Dunărea Călărași, iar după aceea la Constanța, pentru meciul cu Farul. Petrolul va avea, astfel, un debut greu de sezon, însă Octavian Grigore, vicepreședintele clubului, cel care a fost prezent la tragerea la sorți, a transmis că orice meci pe care îl va juca echipa sa va fi foarte greu.

„Degeaba avem noi, cei care ne ocupă de echipă, emoții, fiindcă jucătorii sunt cei care intră pe teren. Țintarul este ok. Cred că putem discuta despre o succesiune de jocuri normale, pentru că fiecare joc al Petrolului va fi un punct de atracție. Petrolul are nevoie să acumuleze cât mai multe puncte, să se înscrie în lupta pentru primele două locuri promovabile. Nu avem un meci ușor cu Metaloglobus. Este o echipă care anul trecut a dovedit că este o nucă tare a campionatului. Acolo sunt jucători de calitate. O parte dintre jucătorii care au fost în lotul nostru se regăsesc la Metaloglobus. Știm ceea ce ne așteaptă, vom trata cu seriozitate fiecare joc, pentru că, așa cum am spus, pentru noi, fiecare meci va fi un derby”, a spus Grigore la microfonul DigiSport.

În momentul de față, echipa ploieșteană se află în cantonament în Turcia. Tavi Grigore spune că aducerea portughezului Filipe Teixeira nu mai este de actualitate și că antrenorul și președintele clubului sunt ce iresponsabilit pentru alegerea lotului cu care se va începe campionatul.

„Teixeira, în momentul ăsta, nu are o discuție cu Petrolul. Au fost anumite discuții acum ceva timp. Nu mai este de actualitate. Ceea ce pot spune este că suntem într-un proces de evaluare a unor jucători în cantonamentul de pregătire din Turcia și cei care se ocupă de partea tehnică, în special domnul Stoican și cu domnul președinte Marius Stan, își vor da verdictul final asupra unui lot cu care să abordăm campionatul. Sunt discuții cu anumiți jucători, dar trebuie să-i vadă Stoican în pregătire, după care vedem dacă lucrurile se vor definitiva sau vor rămâne la stadiul de evaluare”, a mai spus Grigore, care în sezonul trecut a fost și antrenorul echipei după îndepărtarea lui Leo Grozavu.

Conform tragerii la sorți, Petrolul are următorul program în turul campionatului Ligii 2, ediția 2019/2020:

Etapa 1 (03 august 2019): Metaloglobus București – Petrolul Ploiești
Etapa a 2-a (10 august 2019): Petrolul Ploiești – UTA Arad
Etapa a 3-a (17 august 2019): Dunărea Călărași – Petrolul Ploiești
Etapa a 4-a (24 august 2019): SSC Farul Constanța – Petrolul Ploiești
Etapa a 5-a (31 august 2019): Petrolul Ploiești – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Etapa a 6-a (07 septembrie 2019): Ripensia Timișoara – Petrolul Ploiești
Etapa a 7-a (14 septembrie 2019): Petrolul Ploiești – Sportul Snagov
Etapa a 8-a (21 septembrie 2019): Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești
Etapa a 9-a (28 septembrie 2019): Petrolul Ploiești – CS Mioveni
Etapa a 10-a (05 octombrie 2019): Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploiești
Etapa a 11-a (12 octombrie 2019): Petrolul Ploiești – Daco-Getica București
Etapa a 12-a (16 octombrie 2019 / intermediară): Rapid București – Petrolul Ploiești
Etapa a 13-a (19 octombrie 2019): Petrolul Ploiești – Concordia Chiajna
Etapa a 14-a (26 octombrie 2019): Turris-Oltul Turnu Măgurele – Petrolul Ploiești
Etapa a 15-a (02 noiembrie 2019): Petrolul Ploiești – ASU Politehnica Timișoara
Etapa a 16-a (09 noiembrie 2019): CSM Reșița – Petrolul Ploiești
Etapa a 17-a (13 noiembrie 2019 / intermediară): Petrolul Ploiești – Luceafărul Oradea
Etapa a 18-a (16 noiembrie 2019): FC Argeș – Petrolul Ploiești
Etapa a 19-a (23 noiembrie 2019): Petrolul Ploiești – SCM Gloria Buzău

Întreg programul Ligii 2 poate fi văzut AICI.

Marius ANGHEL 18 Jul. 2019, 20:05 Campionat
Pe aceeași temă