Perianu a rămas în inimile suporterilor din Câmpia Turzii

31 Mar. 2009, 13:58 Campionat
Perianu a rămas în inimile suporterilor din Câmpia Turzii

Întors la Câmpia Turzii‚ după ce a apărat poarta sârmarilor vreme de două sezoane‚ Perianu a rămas în inimile suporterilor, care nu au uitat de contribuția portarului la salvarea echipei de la retrogradare‚ în sezonul trecut.
Astfel la începutul partidei suporterii au scandat numele portarului‚ care, la rândul său, a salutat galeria.
La finalul partidei Dorian Perianu a declarat:
˝Am avut emoții. Am jucat aici doi ani. Pot spune că a fost greu‚ dar eu am încercat să dau tot ce am mai bun pentru echipa mea și sper să promovăm. Îmi pare rău de ce se întâmplă aici și că echipa se află în această situație. Au doar 7 puncte și este foarte greu. Sper și le doresc să revină în liga secundă. La Câmpia Turzii este un colectiv frumos‚ iar perioada petrecută aici a fost minunată. Sper ca echipa să nu se desființeze‚ și orașul să se bucure de o echipă de fotbal.˝

 

Articol semnat de Denisa Mărginean
 

31 Mar. 2009, 13:58 Campionat
Pe aceeași temă