FCM Târgu Mureș, club înființat în
2008, a cărui promovare în Liga I este contestată de Pandurii Târgu
Jiu, nu a primit licența anul trecut pe motiv că nu avea trei ani
de afiliere la FRF. Între timp, problema s-a rezolvat!
„Mureșul nu poate juca
în Liga I. Până în 2011 nu au cum să primească licența. La data
luării deciziei de refuzare a acordării licenței pentru sezonul
2009/2010, respectiv pe 25 mai 2009, clubul din Târgu Mureș nu a
prezentat dovada că este continuatorul activității fotbalistice a
secției de fotbal a clubului polisportiv AS Unirea Sânnicolau Mare.
Ei au preluat doar numele, nu și patrimoniul
clubului”, anunța în urmă cu un an Viorel Duru, șeful
Comisiei de Licențiere. În 2010, după doi ani de la înființare, FCM
Târgu Mureș a primit licența aducând acte care să ateste că este
continuatorul celor de la Sânnicolau Mare. Dacă actele au existat,
de ce nu le-au prezentat și în urmă cu un an?!
„Clubul din Târgu Mureș
a prezentat la FRF documentația completă privind situația juridică,
din care reiese că secția de fotbal a AS Unirea Sânnicolau Mare s-a
separat de clubul polisportiv, și-a schimbat denumirea în FCM Târgu
Mureș și are sediul social în Târgu Mureș, toate acestea fiind
consfințite prin hotărâre judecătorească. Pentru a obține
certificat de identitate sportivă, clubul FCM a prezentat la MTS
statutul asociației, în care se preciza că este continuatorul
activității secției de fotbal a AS Unirea Sânnicolau
Mare”, a spus Duru în 2010. Și atunci se naște o nouă
întrebare: cum de Unirea Sânnicolau Mare a continuat activitatea în
Liga a III-a în seria a V-a, unde a terminat campionatul 2009-2010
pe locul 14, dacă s-a transformat cu nume și patrimoniu în FCM
Târgu Mureș?
Deși a primit un răspuns negativ
din partea FRF la memoriul prin care contesta legalitatea
promovării echipei FCM Târgu Mureș, clubul Pandurii va continua
demersurile sale pe căile legale pe care le mai are la dispoziție.
„Nu suntem mulțumiți de răspunsul pe care l-am primit
din partea Departamentului Licențe și Afilieri al FRF și vom
continua demersurile noastre pentru a afla adevărul. Federația
Română de Fotbal nu își poate permite în prezent să mai facă
greșeli în privința acordării licențelor după raportul expertului
UEFA de anul trecut, care a sancționat extrem de dur FRF. Avem
încredere că acest caz va fi tratat cu toată seriozitatea și se va
lua o decizie bazată pe documente și regulamentele aflate în
vigoare”, a declarat pentru site-ul oficial
secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi.
Rusu, ofertat de
Brașov și Brănești
Fotbalistul polivalent de la Pandurii Târgu Jiu, Adrian Rusu, este
dorit de două echipe din Liga I, FC Brașov și Victoria Brănești,
însă nici una nu este dispusă să plătească pentru a-și asigura
serviciile gorjeanului.
„Oferta celor de la
Victoria Brănești este reală, ei vor să mă aibă în echipă, dar acum
trebuie ca și cluburile să se înțeleagă. Ei și-ar dori să merg
acolo fără să plătească vreo sumă de transfer, fiind dispuși chiar
și la varianta unui împrumut pentru un sezon. Eu am discutat cu
domnul Pârvulescu despre această ofertă și acum aștept să văd cum
vor rezolva această problemă a transferului meu la Brănești.
Discuții am avut și cu cei de la FC Brașov. Am fost sunat de acolo,
dar și la Brașov sunt probleme și ar dori tot un împrumut al meu
pentru un an”, a declarat Adrian Rusu pentru
www.sportingorj.ro.
Rusu este de acord să plece de la
Pandurii doar în condiții avantajoase și pentru club, altfel
preferă să pună „umărul” la revenirea pandurilor în Liga I.
Sursa: gds.ro