La finalul jocului amical dintre FCM Târgu Mureș și Avântul Reghin, scor 2-0, antrenorul echipei de Liga a II-a, Edi Iordănescu, s-a arătat, în general, mulțumit de prestația echipei sale, dar a specificat că lotul va mai suferi multe modificări până la startul noii ediții a campionatului.
„A fost un test util, am putut urmări evoluția jucătorilor cu care am început pregătirile și rezultatul nu a fost o prioritate. În oarecare măsură sunt mulțumit de felul în care a evoluat echipa. Pe unii jucători îi cunoșteam, am mai lucrat cu ei, pe alții mai puțin, iar pe unii deloc. Cu siguranță vor mai veni jucători noi și unii care se află acum aici vor pleca. Avem suficient timp să punem totul la punct până la începerea campionatului. Nu sunt omul care lucrează cu jumătăți de măsură și face promisiuni fără o bază solidă. Despre posturi deficitare, aș putea spune cu certitudine că avem nevoie de un vârf de atac”, a spus tehnicianul târgumureșenilor.
Articol și foto de Mihai VEREȘ